Tinerii social-democrați s-au întâlnit sâmbătă, 31 martie, la Amara, pentru a susține ședința ordinară a Comitetului Executiv Național. În urma acestei întâlniri a fost adoptată...
Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, a avut joi, 30 martie, o vizită de lucru la Slobozia. Alături de Adrian...
Președintele PSD Ialomița și secretarul general al PSD, Marian Neacșu, este, începând de luni, 16 ianuarie, consilier onorific al primului ministru, în domeniul relației cu...
Recenta numire a unui nou subprefect al județului Ialomița, în locul lui Marin Constantin, a stârnit reacții politice. Social-democrații au reclamat vineri, 4 noiembrie, în...
Peste trei mii de credincioși, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale din Ialomița și Călărași au participat duminică, 25 septembrie, la slujba de sfinţire...
Deputatul Gheorghe Tinel a transmis azi, 18 aprilie, un comunicat de presă prin intermediul căruia face câteva precizări cu privire la un comunicat anterior adresat...
Marian Neacșu: „A informa presa locală cu privire la activitatea parlamentară constituie o parte din agenda mea de deputat. Săptămâna trecută am semnalat adoptarea Proiectului...
Într-un comunicat de presă remis Agenției Agerpres, deputatul PSD și Secretarul General al acestui partid, infractorul Marian Neacșu, afirmă că eu nu aș fi votat...