Marți 25 august
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Bărbat aflat la pescuit, înecat în râul Ialomița. 9 accidente rutiere. 13 incendii. Misiunile ISU Ialomița din ultimele 96 de ore

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere, căutarea-salvarea persoanelor înecate și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 119 misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 96 de ore. În urma solicitărilor primite, 88 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.

Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de aceștia, amintim:

Accidente rutiere

O atenție deosebită a fost acordată celor 9 accidente rutiere produse pe raza localităților Fetești, Amara, Țăndărei, Gura Ialomiței, Slobozia, pe autostrada A2 (km 150 pe sensul de mers București – Constanța și la km 146-148 pe sensul de mers Constanța-București), în urma cărora 29 victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitărilor, ulterior șase au fost transportate la unități spitalicești pentru investigații de specialitate.

Bărbat aflat la pescuit, înecat în râul Ialomița

În data de 21.08.2026, în jurul orei 08:50, Detașamentul Urziceni a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane care, în timp ce se afla la pescuit pe malul râului Ialomița, a căzut în apă. La locul evenimentului au fost alocate de urgență o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o barcă, iar în sprijinul forțelor de intervenție a acționat și un echipaj al Serviciului județean de Ambulanță Ialomița. În urma operațiunilor desfășurate, bărbatul, în vârstă de aproximativ 51 de ani, a fost extras din apă în stare de inconștiență și în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse pentru salvarea sa, acesta nu a răspuns manevrelor aplicate fiind declarat decedat.

Intervenții la evenimente publice

În perioada supusă analizei, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării:
– Festivalului Tradițiilor Pescărești în municipiul Fetești;
– Festivalului ,,Toaca-n cer” în orașul Amara;
– Campionatului Național de Anduranță în localitatea Adâncata .

În ultimele 96 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 13 incendii înregistrate la nivel județean.

Toate intervențiile au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, gunoi menajer), fiind afectate aproximativ 30 hectare de teren. Cauzele probabile care au dus la producerea incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spații deschise, fumatul în locuri nepermise și folosirea intenționată a sursei de aprindere.
În acest context, recomandăm cetățenilor să manifeste responsabilitate și să respecte cu strictețe prevederile legale privind utilizarea focului deschis, pentru prevenirea producerii unor incendii care pot pune în pericol vieți omenești, bunuri și mediul înconjurător.

Reamintim faptul că în perioada 15 iulie -15 octombrie, IGSU desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire ,,NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ”, prin intermediul căreia sunt transmise câteva recomandări esențiale:

  • – nu incendiați vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale;
  • – respectați legislația care interzicerea arderea vegetației uscate;
  • – nu aruncați la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse;
  • – supravegheați permanent orice sursă de foc și stingeți-o complet înainte de a părăsi zona;
  • – în cazul izbucnirii unui incendiu, apelați de urgență 112.

De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Recomandările formulate permanent de noi și comunicate în spațiul public sunt măsuri simple la îndemâna oricui, iar acestea pot preveni orice situație de urgență sau pot salva vieți în cazul producerii lor.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Ialomița

error: Conținut protejat.