Constituirea grupurilor de producători, foarte importantă din perspectiva accesării fondurilor europene
Necesitatea dezvoltării grupurilor de producători agricoli din județul Ialomița și oportunitățile privind constituirea unor astfel de structuri asociative, de tip cooperativă agricolă, au fost subiectele principale dezbătute în cadrul unei mese rotunde susținute sâmbătă, 4 octombrie, de Zilele Recoltei, la Slobozia.
Evenimentul a reunit zeci de producători agricoli din județ, în special de legume, care au aflat în acest context, de la reprezentanții AFIR și APIA, care sunt noutățile legislative în domeniu, legate atât de condițiile constituirii grupurilor de producători cât și de sprijinul financiar nerambursabil acordat în funcție de valoarea producției comercializate de grup.
S-a vorbit totodată despre importanța asocierii din punctul de vedere al accesării fondurilor europene, în condițiile în care, față de Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, în programul următor 2014 – 2020 au apărut câteva diferențe majore. Astfel, se stimulează asocierea în grupuri de producători sau cooperative prin acordarea unui punctaj suplimentar, crește intensitatea sprijinului nerambursabil cu 20%, acesta putând ajunge chiar la 90%, în anumite condiții, iar sumele de sprijin nerambursabil pot ajunge la 2 milioane de euro.
Conform legislației actuale, un grup de producători poate fi format din cel puțin 5 membri care să comercializeze minim 75% din producție prin intermediul grupului și să dovedească, prin evidența contabilă, că are înregistrată o valoare minimă a producției vândute de cel puțin 10.000 de euro, echivalent în lei, pentru grupa de producători pentru care se cere recunoașterea.
Sprijinul nerambursabil primit este pe o perioadă de 5 ani și nu va depăși 100.000 de euro în primii doi ani, 80.000 euro în al treilea, 60.000 în anul patru și 50.000 euro în ultimul an.
Exemple de structuri asociative din județul Ialomița pot fi date la Ciulnița – „Casa Mierii”, cooperativa agricolă Gheorghe Doja, dar și la Axintele, proiect aflat în derulare – o fabrică de compost pentru ciuperci.
Avantajele asocierii sunt multiple. Există proiecte de finanțare prin FEADR, fond derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, fosta APDRP, care pot fi accesate mai ușor de către solicitanți dacă sunt constituiți în cooperative. Au fost create sub-măsura 4.1. Investiții în exploatațiile agricole, sub-măsura 4.2 Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, iar ca noutate apar investițiile în exploatații pomicole și procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol, prin măsurile 4a.1 și 4a2.
Legat de sectorul pomicol, beneficiarii, în speță grupurile de producători din sectorul pomicol care se încadrează în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competentă înainte de solicitarea sprijinului, pot beneficia de un sprijin acordat 100% public, care nu poate depăși anual 10% din valoarea producției comercializate în primii 5 ani și 100.000 euro/an. Sprijinul se plătește sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale.
Din păcate, alegerea multor producători este aceea de a-și realiza în mod independent afacerea, mulți fiind suspicioși cu privire la orice formă de asociere. Multor români le este greu să trăiască în comun, darămite să „împartă” munca și mai ales profitul. Mentalitatea individualistă, neîncrederea, suspiciunea fac din inițiativa asocierii un deziderat destul de greu de atins.
„În Parlament se află de vreo trei luni (Camera Deputaților fiind cameră decizională) proiectul legislativ privind înființarea grupurilor de producători care urmează să armonizeze legislația națională cu directiva europeană, iar în momentul acesta în Ialomița, un pol agricol important, o astfel de discuție este foarte pozitivă”, spunea deputatul Marian Neacșu, liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților.
Nicolae Drogeanu, directorul AFIR Ialomița, a explicat celor prezenți cât de importantă este asocierea, despre definiția lanțului scurt, adică eliminarea intermediarilor, despre ratele de sprijin,despre un nou instrument de măsurare a fermei, mai precis producția eurostandard, despre faptul că de la 1 ianuarie 2015 este posibil ca noul PNDR să intre în implementare cu noile rate de sprijin, dar și despre multe alte chestiuni tehnice.
Cu noutăți a venit și directorul APIA Ialomița, Florea Stoian, care a spus, printre altele, că din 2015 lucerna va fi introdusă la plată pe suprafață ca și măsură specifică (iar până în 2020 va ajunge la 100 euro pe hectar), alături de mazărea boabe, fasolea, soia, dar și lizierele de protecție care vor fi incluse în plata pe suprafață. Subvenția la orez va fi de asemenea foarte mare, pentru 2015 vorbindu-se de o valoare a subvenției de 450 de euro la hectar, ajungând în 2020 la 495 euro pe hectar. Totodată, sămânța de cartof va fi foarte bine plătită, în 2015 urmând să fie 960 de euro, iar în 2020 va ajunge la 1.000 de euro pe hectar.
Directorul a vorbit și despre importanța exploatațiilor zootehnice, despre sprijinul acordat pentru vacile de lapte (250 euro pe cap în 2015), pentru taurine de carne (300 euro în 2015), dar și despre albine.
Pe parcursul discuțiilor au fost prezentate și câteva exemple de succes legate de structurile asociative, atât din județ cât și din Apahida, județul Cluj, dar și problemele cu care se confruntă acestea. Întâlnirea a fost una foarte utilă, fiind la prima ediție în cadrul Zilelor Recoltei, eveniment desfășurat an de an în Piața Agroalimentară din Slobozia.
Pe parcursul Zilelor Recoltei, zeci de producători și-au expus produsele obținute în această toamnă, de la gogoșari, struguri, varză, conopidă, ardei, morcovi și până la mere, prune, gutui, pere, nuci, cartofi, produse apicole, și multe, multe altele. De asemenea, pe scena amplasată în piață a fost susținut un program artistic, unde au evoluat artiști și ansambluri folclorice din Ialomița, dar și din alte zone din țară.