Marți 6 octombrie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Razie și percheziții domiciliare în municipiul Urziceni

Astăzi, 6 octombrie, în intervalul orar 06:00-09:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au desfășurat o razie pe raza municipiului Urziceni, pentru menținerea și întărirea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor cu violență în mediul stradal, reducerea riscului rutier, precum și prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 300 de persoane și au controlat peste 250 de autovehicule, fiind instituite 10 filtre. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei, dintre care 57 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 și una pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017.

Totodată, au fost efectuate 8 testări cu aparatul etilotest, fiind reținut un permis de conducere, retrase 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au verificat 3 persoane aflate sub control judiciar și au desfășurat activități preventive.

În continuarea activităților, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Urziceni au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii înfracțiunilor de furt calificat în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte ce ar fi fost comise în luna septembrie 2026, pe raza municipiului Urziceni.

În urma activităților desfășurate în cauză, 3 persoane au fost conduse la sediul poliției, iar, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei minori, cu vârste de 17, 16 și 14 ani, toți din municipiul Urziceni.

Cei trei minori au fost conduși și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița.

Polițiștii recomandă părinților să acorde o atenție sporită activităților și anturajului copiilor și să discute cu aceștia despre consecințele faptelor antisociale. Totodată, proprietarii de autovehicule sunt sfătuiți să nu lase cheile în interiorul acestora și să se asigure că vehiculele sunt încuiate atunci când sunt parcate, chiar și pentru perioade scurte.

Polițiștii ialomițeni vor continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

IPJ Ialomița