Luni 5 octombrie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Acțiune în sistem integrat pe raza localităților Scânteia, Traian și Grivița

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 200 de persoane, verificate aproximativ 130 de autovehicule și 10 societăți comerciale.

La data de 3 octombrie, în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai I.T.M. Ialomița, O.P.C. Ialomița, I.S.U. Ialomița și I.J.J. Ialomița, au desfășurat o acțiune în sistem integrat pe raza localităților Scânteia, Traian și Grivița.

Activitățile au avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea faptelor de violență și a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și verificarea respectării legislației în domeniul economic, al protecției consumatorilor, al securității și sănătății în muncă, al prevenirii situațiilor de urgență și în domeniul silvic.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 200 de persoane, verificate aproximativ 130 de autovehicule și 10 societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 125 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 52.000 de lei, fiind reținut și un certificat de înmatriculare.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au verificat 7 societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 35.000 de lei pentru comercializarea țigaretelor la bucată și pentru neînregistrarea integrală în aparatul de marcat electronic fiscal a sumelor încasate. Totodată, a fost confiscată suma de 2.547 de lei.

Totodată, în urma controalelor efectuate de reprezentanții O.P.C. Ialomița, au fost identificate 96 de jucării fără marcaj CE, considerate potențial periculoase, precum și aproximativ 100 de kilograme de produse alimentare, respectiv carne de pui, brânză și măsline, care nu îndeplineau condițiile legale pentru comercializare. Produsele au fost oprite definitiv de la comercializare, operatorul economic fiind obligat să le distrugă prin intermediul unei societăți autorizate.

Exemplu semnificativ:

În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat, pe raza municipiului Slobozia, o autoutilitară care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate împreună cu un reprezentant al Ocolului Silvic Slobozia, s-a constatat că în autoutilitară se afla o cantitate cu 0,55 metri cubi mai mică decât cea înscrisă în avizul de însoțire.

Totodată, s-a stabilit că transportatorul nu a respectat obligațiile privind fotografierea și încărcarea imaginilor în aplicația SUMAL 2.0 și nu avea activate datele mobile și receptorul GPS, astfel încât să fie asigurată trasabilitatea transportului de material lemnos.

Conducătorul autoutilitarei a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 6.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea fizică a cantității de 0,80 metri cubi de lemn de foc, specia stejar, precum și confiscarea valorică a cantității de 0,55 metri cubi de lemn de foc, specia stejar.

Polițiștii ialomițeni, vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

IPJ Ialomița