Siguranța în școli – Acțiuni în unitățile de învățământ din Bordușani, Făcăeni, Movila, Stelnica și Vlădeni
În cursul zilei de 29 septembrie, în intervalul orar 08:00–16:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au acționat în unitățile de învățământ din localitățile Bordușani, Făcăeni, Movila, Stelnica și Vlădeni, fiind desfășurate activități informative pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a traficului de droguri și a infracționalității în mediul școlar.
Temele abordate de polițiști au vizat prevenirea infracțiunilor comise cu violență, creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile, vulnerabilitățile și consecințele asociate traficului și consumului de substanțe psihoactive, precum și informarea și educarea elevilor în vederea prevenirii comportamentelor de risc de tip bullying și a absenteismului școlar.
Prin aceste activități se urmărește dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul copiilor și tinerilor, conștientizarea riscurilor asociate comportamentelor infracționale și consolidarea colaborării dintre instituțiile abilitate, unitățile de învățământ, elevi și cadrele didactice.
În cadrul orelor de curs au fost desfășurate activități la care au participat peste 100 de elevi și cadre didactice.
Au fost verificate 5 unități de învățământ, legitimate 30 de persoane și controlate 30 de autovehicule.
De asemenea, în cadrul activităților desfășurate au fost verificate și societățile comerciale din proximitatea unităților de învățământ.
Totodată, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale, în valoare de peste 1.200 de lei.
Acțiunile preventive și de informare vor continua, în vederea menținerii unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.
IPJ Ialomița

