Miercuri 30 septembrie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Ialomița: Percheziție domiciliară într-un dosar de hărțuire și violarea vieții private

Astăzi, 30 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Ciocârlia, sat Cotorca, județul Ialomița.

În fapt, din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada iunie–august 2026, bărbatul ar fi hărțuit-o pe fosta sa soție și i-ar fi încălcat dreptul la viață privată.

Totodată, din verificările efectuate a rezultat faptul că, începând cu data de 19 august 2026, pe numele bărbatului era emis un ordin de protecție, în baza Legii nr. 217/2003, pentru o perioadă de 3 luni.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Urziceni, iar, în urma administrării probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind ulterior introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luării măsurilor legale care se impun.

IPJ Ialomița

 

error: Conținut protejat.