Sâmbătă 4 iulie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Razie în municipiul Urziceni și comuna Bărbulești. 7 percheziții domiciliare

Publicat de Razvan M.

La data de 3 iulie, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare în municipiul Urziceni și comuna Bărbulești, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență în mediul stradal, precum și reducerea riscului rutier.

În cadrul activităților, au fost puse în executare 7 mandate de percheziție domiciliară pe raza comunei Bărbulești. În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat un pistol neletal, în vederea continuării cercetărilor

La acțiune au participat 75 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, exploziv și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice precum și din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

În cadrul raziei au fost obținute următoarele rezultate:

  • au fost legitimate 241 de persoane;
  • au fost controlate 174 de autovehicule;
  • a fost verificată o societate comercială;
  • au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 53.000 de lei, dintre care 85 pentru încălcarea legislației rutiere;
  • au fost reținute 5 permise de conducere.

De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii vor continua și în perioada următoare acțiuniile pentru prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și responsabilizarea participanților la trafic.

IPJ Ialomița