Miercuri 21 octombrie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Percheziții de amploare în Ialomița: 24 de mandate executate într-un dosar de evaziune fiscală

Percheziții domiciliare în Ialomița și București într-un dosar penal pentru evaziune fiscală

La data de 21 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județul Ialomița, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Dintre acestea, 5 mandate au fost puse în executare în municipiul București, iar 24 în județul Ialomița, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor societăți comerciale.

Activitățile se desfășoară sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În cauză, au fost emise și 11 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, în vederea audierii.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost săvârșită fapta și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

IPJ Ialomița