Tânăr din Slobozia prins după ce a furat 5.800 de lei din mașina unui curier
La data de 13 octombrie, în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 39 de ani, curier al unei firme de profil, cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras o sumă de bani din autoutilitara de serviciu, parcată pe bulevardul Matei Basarab, din municipiul Slobozia.
Din primele verificări a reieșit că, în timp ce bărbatul se afla în spatele autoutilitarei pentru a livra colete, o persoană necunoscută ar fi deschis portiera din față a vehiculului și ar fi sustras din torpedou suma de 5.800 de lei, reprezentând încasările din activitatea de curierat din ziua respectivă.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 28 de ani, din municipiul Slobozia.
IPJ Ialomița