Muzeul Național al Agriculturii prezintă:

26 OCTOMBRIE – SFÂNTUL DUMITRU / SÂMEDRU / SÂNMEDRU

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Dumitru, Dumitra, Dumitrel și Dumitrela! Să aveți parte de sănătate, bucurii, liniște sufletească și clipe frumoase alături de cei dragi!

Vă invit să pășim împreună în lumea fascinantă a tradițiilor și obiceiurilor românești, pentru a descoperi credințele, datinile și poveștile străvechi legate de sărbătoarea Sfântului Dumitru/Sâmedru, cel care, în credința populară, vestește venirea iernii.

Potrivit tradiției populare, jumătate de an stăpânește Sfântul Gheorghe, iar cealaltă jumătate, Sfântul Dumitru. Dacă Sângiorz vestește venirea primăverii și deschiderea sezonului pastoral, Sâmedru marchează încheierea acestuia și apropierea iernii.

Sfântul Dumitru era ziua soroacelor, când se încheiau înțelegerile dintre slugi și stăpâni, chiriași și proprietari, precum și dintre cei care dădeau sau primeau bani cu împrumut. Împlinirea sorocului era prilej de petrecere, dar uneori și de ceartă.

Originea pastorală a acestor obiceiuri este legată de ciclul vieții la stână. Înțelegerile încheiate la Sângiorz, primăvara, erau respectate până la Sâmedru, toamna, când se împărțeau oile și se încheiau socotelile.

O veche zicală populară spune:

„La Sângiorz se încaieră câinii, pentru că încă nu se cunosc; toamna, când se împart oile, se bat stăpânii, pentru că nu se respectă contractele încheiate la Sângiorz.”

De Sfântul Dumitru se făceau pomeni la biserică, se împărțeau mâncare, brânză, vase și băutură, iar oamenii se adunau să mănânce împreună și să împartă cu rudele și cunoscuții.

Prin unele părți din Dobrogea se păstra datina Saiegiilor. Mai mulți flăcăi porneau prin sat, cântând din fluiere și cavale, iar unul dintre ei era îmbrăcat în cadână. Pentru reprezentația lor, primeau bacșișuri.

Se obișnuia și tunderea coamei cailor până la vârsta de trei ani, pentru ca părul acestora să crească frumos.

În credința populară, cei care respectau sărbătoarea și nu munceau își apărau gospodăria de primejdii. Se credea că astfel vitele vor fi ferite de lupi, iar oamenii, de boli și lovituri.

Tot în această zi exista interdicția de a se pieptăna, pentru a nu atrage primejdia lupilor.

O altă credință privea semănatul usturoiului: acesta nu trebuia pus în pământ după Sâmedru, deoarece se considera că ar putea aduce pagube și nenorociri familiei.

Bătrânii spuneau că vremea din ziua de Sâmedru prevestește iarna care urmează. În unele tradiții, vremea aspră anunța o iarnă blândă, în timp ce vremea frumoasă prevestea o toamnă lungă și plăcută.

Ciobanii aveau propriile semne după care încercau să ghicească vremea. Își așterneau dulama, haina lor de blană, în mijlocul oilor și urmăreau ce oaie se va culca pe ea: dacă era neagră, iarna urma să fie blândă; dacă era albă, se așteptau la o iarnă aspră.

Se mai spunea că luna plină și cerul senin vesteau o iarnă ușoară, în timp ce norii, ploaia sau ninsoarea prevesteau geruri puternice și zăpezi mari.

Ciobanii urmăreau și direcția în care pleca prima oaie ridicată dimineața. Dacă era albă și se îndrepta spre sud, iarna avea să fie grea; dacă era neagră și pleca spre nord, iarna urma să fie blândă.

Aceste credințe, transmise din generație în generație, reflectă legătura profundă dintre oameni, natură și ritmurile vieții pastorale.

Constantin Brăiloiu (1893–1958), unul dintre marii etnomuzicologi și cercetători ai folclorului românesc, a surprins în cuvinte simple rostul acestei zile:

„Sărbătorește-l bine, nu lucra deloc; încheie socotelile cu ciobanii care ți-au ținut oile peste vară, lichidează toate celelalte învoieli și încheie altele, cu aldămașuri și veselie – arvuna te leagă, plata te scapă. Dar nu uita: cine-a luat pe datorie, plătește de două ori”.

Pe 27 octombrie este pomenit Sfântul Dumitru cel Nou, invocat în tradiția populară pentru vindecarea bolilor. Potrivit unor credințe, acesta ar fi frate cu Sâmedru.