Unirea Slobozia – Concordia Chiajna 2-2. Bruno Ventura a marcat de două ori
Unirea Slobozia a smuls un punct pe stadionul „1 Mai”, remizând cu Concordia Chiajna, scor 2-2, în etapa a XI-a din Liga a II-a. Gazdele au fost conduse de două ori, dar au egalat de fiecare dată prin reușitele lui Bruno Ventura, care a înscris o dublă. La finalul meciului, Lucas Câmpan a transmis un mesaj de optimism: „Continuăm să o ținem pe drumul bun”.
UNIREA SLOBOZIA:
Remiză contra Concordiei Chiajna, după ce am revenit de două ori. Lucas Câmpan: „Continuăm să o ținem pe drumul bun”
Băieții noștri au obținut un punct pe teren propriu, după remiza cu Concordia Chiajna, scor 2-2, în etapa a XI-a din Liga a II-a, disputată pe stadionul „1 Mai”. A fost o partidă în care am revenit de două ori după ce am fost conduși și am luptat până la final pentru a obține victoria.
Meciul a început nefavorabil pentru echipa noastră, oaspeții deschizând scorul încă din minutul 3. Am reacționat însă rapid și am pornit în căutarea egalării. Bobal a avut o primă oportunitate importantă, dar portarul advers a intervenit la șutul său.
Egalarea a venit în minutul 30, când Rimpa a centrat perfect, iar Bruno Ventura a înscris din fața porții. Șapte minute mai târziu, am avut o nouă incursiune periculoasă prin Rimpa, în urma căreia am considerat că se impunea acordarea unei lovituri de la 11 metri. Arbitrul central a decis însă să-l sancționeze pe jucătorul nostru pentru simulare și i-a acordat cartonașul galben.
După pauză, Concordia Chiajna a început mai bine și a reușit să preia din nou conducerea. Băieții noștri nu au renunțat și au continuat să caute egalarea. În minutul 76, am profitat de o ezitare în defensiva adversă, iar Bruno Ventura a înscris din nou, realizând dubla și stabilind scorul la 2-2.
Am continuat să atacăm și să luptăm pentru toate cele trei puncte, iar Bogdan Marian a avut două ocazii importante pe finalul întâlnirii. Din păcate, nu am reușit să găsim golul victoriei, iar partida s-a încheiat la egalitate.
Echipa de start: Uțiu – Todoran, Stănică (c), Andre Serra, Marian, Szilagyi, Rimpa, Câmpan, Bruno Ventura, Borges, Bobal.
Au mai intrat: Ristoiu și Grădinaru.
La finalul partidei, am stat de vorbă cu Lucas Câmpan, integralist în această întâlnire:
„Partida a fost una foarte dificilă din punct de vedere fizic, aș putea spune, pentru mine. Revenind în primul 11 după o lună și jumătate, mă bucur că am putut să ajut echipa. Am fi putut lua și cele trei puncte pe final, la cele două ocazii pe care le-am avut. Dar, per total, a fost un meci foarte bun din partea echipei și continuăm să o ținem pe drumul bun pe care am început să fim de la meciul cu Șelimbăr, iar asta ne bucură pe toți.”
Pentru băieții noștri urmează o nouă provocare, sâmbătă, în deplasare cu ASA Târgu Mureș. Ne dorim să continuăm să practicăm un joc bun și să revenim acasă cu un rezultat pozitiv.
Hai, Unirea Slobozia!
sursa: AFC Unirea Slobozia
