Închiderea temporară a podului peste râul Ialomița la Bucu pe DJ 213A
Consiliul Județean Ialomița aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, în cadrul proiectului „Modernizare DJ 213A: limită județ Călărași – intersecție cu DJ201 (Mărculești); intersecție cu DN2A (Bucu) – Scânteia – intersecție cu DN21, DJ201: intersecție cu DJ213A (Mărculești) – intersecție cu DN2A (Țăndărei)”, cod SMIS 319108, Lot 3 – „Reabilitare pod peste râul Ialomița la Bucu pe DJ 213A”, se vor desfășura lucrări de reabilitare care impun închiderea temporară a circulației rutiere pe pod.
Începând cu data de 2 iunie 2026, circulația va fi închisă pentru executarea lucrărilor la aparatele de reazem, intervenții necesare pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță și în conformitate cu cerințele tehnice ale obiectivului de investiții.
Pe perioada restricțiilor, traficul rutier va fi deviat pe ruta:
DJ213A Bucu – DN2A Bucu – DN2A Slobozia – DN2A Bora – DJ201 Mărculești.
Conform programului de execuție, închiderea totală a podului este estimată până la data de 10 septembrie 2026. După această dată, lucrările vor continua cu restricționarea circulației pe o singură bandă, traficul urmând să se desfășoare alternativ.
Consiliul Județean Ialomița este conștient de disconfortul creat participanților la trafic și locuitorilor din zonă, însă aceste lucrări sunt necesare pentru asigurarea unui trafic rutier sigur și pentru modernizarea infrastructurii județene.
Adresăm rugămintea tuturor participanților la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară și măsurile instituite pe durata executării lucrărilor.
Informații suplimentare privind evoluția lucrărilor și condițiile de trafic vor fi comunicate periodic de către Consiliul Județean Ialomița.
PREȘEDINTE, MARIAN PAVEL
Comunicat de presă – Consiliul Județean Ialomița
Vezi și: