Duminică 5 iulie
Ziarul Obiectiv Ialomița | Știri locale din județul Ialomița
Meniu

Festivalul Freeland 2026 s-a încheiat fără incidente majore. Trei dosare penale și 14 sancțiuni contravenționale, în bilanțul autorităților

Publicat de Razvan M.

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Freeland, desfășurată în perioada 3-4 iulie, la Slobozia, în Padurea Peri, s-a încheiat fără incidente de ordine publică, potrivit bilanțului prezentat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița.

Freeland Slobozia 2026

Pe parcursul celor două zile, structurile Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu instituțiile partenere, au asigurat măsurile necesare pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului.

Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea faptelor antisociale și verificarea respectării condițiilor de siguranță. Dispozitivul integrat de ordine publică a monitorizat atât zona festivalului, cât și parcările, restaurantele și barurile din apropiere. În același timp, activități preventive au fost desfășurate și în gări și autogări care au legături directe cu municipiul Slobozia.

În prima zi de festival, jandarmii, polițiștii și pompierii au aplicat șapte sancțiuni contravenționale, dintre care patru amenzi în valoare totală de 3.015 lei și trei avertismente. Sancțiunile au vizat

  • 2 sancțiuni la Legea 61/1991 R pentru consum de băuturi alcoolice în spații publice și adresare de injurii (2 amenzi în valoare de 1.200 lei);
  • 1 sancțiune la HG 643/2020 pentru folosirea unei drone fără autorizație (1 avertisment);
  • 2 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 la regimul circulației (2 amenzi în valoare de 1815 lei);
  • 2 sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (2 avertismente);
  • 70 de persoane au fost verificate în aplicația e-DAC, rezultatul fiind fără mențiuni operative;
  • 3 persoane au fost testate cu drug- testul- rezultatele fiind negative;
  • 9 comercianți au fost instruiți.

În cea de-a doua zi, autoritățile au constatat 3 fapte de natură penală: una pentru lovire sau alte violențe și două privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Pe aleea de acces către festival au fost depistate trei persoane care aveau asupra lor două cuțite. Obiectele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar celor implicați nu li s-a permis accesul în incinta evenimentului.

În aceeași zi au fost aplicate alte 7 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 amenzi în valoare totală de 4.400 de lei și un avertisment. Acestea au vizat consumul de alcool și tulburarea ordinii publice, abateri la regimul circulației și nerespectarea obligației utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale.

  • 3 sancțiuni la Legea 61/1991 R pentru consum de băuturi alcoolice în spații publice și adresare de injurii;
  • 2 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 la regimul circulației;
  • 2 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
  • 135 de persoane au fost verificate în aplicația e-DAC, rezultatul fiind fără mențiuni operative;
  • 6 persoane au fost testate cu drug – testul- rezultatele fiind negative;
  • 11 comercianți au fost instruiți.

Și echipajele medicale au fost solicitate pe durata festivalului. În prima zi au intervenit în șase cazuri – lipotimii, cefalee, monitorizare a glicemiei și o fractură a membrului superior -, o singură persoană fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații suplimentare. În cea de-a doua zi au fost înregistrate trei solicitări medicale, pentru cefalee, gastroenterită și un traumatism toracic posterior, însă niciun pacient nu a necesitat transport la spital.

În total, pe durata celor două zile de festival, forțele de ordine au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.415 lei, au constatat trei infracțiuni, au verificat 205 persoane prin aplicația e-DAC și au testat nouă persoane pentru consumul de droguri, toate rezultatele fiind negative.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au transmis mulțumiri participanților pentru comportamentul responsabil, subliniind că desfășurarea în condiții de siguranță a festivalului s-a datorat atât măsurilor preventive adoptate de autorități, cât și colaborării publicului.

Mulțumim participanților care au ales să se bucure de muzică și atmosferă într-un mod responsabil”, au transmis reprezentanții IJJ Ialomița.