Accident rutier la Coșereni. Misiunile pompierilor ialomițeni din acest weekend
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 69 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (27 – 29.03.2026).
La nivel județean, 62 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD. Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de aceștia, amintim:
Sâmbătă, 28.03.2026, în jurul orei 14:30, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, pe DN2, în localitatea Coșereni, în care a fost implicat un autoturism și două persoane. Au fost alocate o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În urma evenimentului rutier, o victimă, conștientă și cooperantă a fost monitorizată de către echipajul medical aflat la locul solicitării, ulterior fiind preluată și transportată la Spitalul municipal Urziceni, pentru investigații de specialitate.
De asemenea, salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și a măsurilor de acordare a primului ajutor medical, pe timpul:
- desfășurării Campionatului Național de Anduranță la Motor PARK, în localitatea Adâncata.
- supravegherii unui camion cu sistemul de frânare blocat și supraîncălzit, aflat lângă o pompă de alimentare cu motorină, în municipiul Fetești (A2, km 139).
În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 3 incendii înregistrate la nivel județean.
Din totalul celor 3 incendii care au avut loc în perioada menționată, 2 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate aproximativ 2 hectare de teren. Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
Arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94 alineatul (1), litera n din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
În perioada de referință, Stația de pompieri Țăndărei a fost alertată cu privire la producerea unui incendiu la locuința unui cetățean, în localitatea Gura Ialomiței (sat Luciu). Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere, iar în sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Intervenția promptă a salvatorilor a făcut ca incendiul să fie stins rapid. În urma evenimentului a ars mocnit coșul de fum al unei sobe de teracotă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic generat de un coș de fum necurățat.
Vă reamintim măsurile necesare pentru preîntâmpinarea incendiilor de acest gen, care pornesc de la coșurile de fum deteriorate, necurățate sau neizolate corespunzător:
* Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate;
* Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
* În podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
* Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
sursa: ISU Ialomița
