Accident rutier în localitatea Iazu din județul Ialomița – patru persoane rănite
Un accident rutier între două autoutilitare de transport marfă a avut loc în această dimineață pe DN21 Slobozia – Brăila, în localitatea Iazu. Patru persoane au fost rănite, una dintre ele rămânând încarcerată. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri și deviat pe DJ 203F.
În jurul orei 09:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN21 Slobozia – Brăila, în localitatea Iazu, în care au fost implicate două autoutilitare de transport marfă.
Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri de mers, fiind deviat pe DJ 203F.
La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia. În sprijinul acestora au intervenit trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița și elicopterul SMURD.
În urma impactului au rezultat patru victime, dintre care trei conștiente și cooperante, una dintre acestea fiind încarcerată, iar cea de-a patra, inconștientă, dar cu funcții vitale prezente.
Toate persoanele implicate au beneficiat de asistență medicală la fața locului, fiind ulterior transportate la unități spitalicești pentru investigații și tratament de specialitate.
Cauzele și împrejurările producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele abilitate.
ISU Ialomița | Centrul Infotrafic


