Trafic de droguri de risc: tânăr de 23 de ani, reținut după o acțiune a polițiștilor ialomițeni și a procurorilor DIICOT
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada septembrie – octombrie 2026, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și comercializat canabis cu 400 de lei la fiecare tranzacție.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, aceasta a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce s-ar fi pregătit să vândă o cantitate de drog de risc.
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate cantitățile de drog de risc comercializate de către persoana cercetată, iar, în urma percheziției efectuate, în municipiul București, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1,1 kilograme de canabis, porționate în 18 pachete și 42 de plicuri, pregătite pentru vânzare, țigarete confecționate artizanal, grindere, un cântar electronic de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
La data de 6 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea persoanei de 23 de ani.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
IPJ Ialomița



