comenzi la domiciliu cliseru.ro

Un weekend incendiar – 8 incendii, 6 accidente rutiere, 33 de cazuri SMURD, o misiune asanare de muniție și 15 alte situații de urgență.

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița

În acest weekend, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au participat la un număr de 63 de evenimente, după cum urmează:

  • 33 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 6 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19;
  • 4 intervenții în sprijinul echipajelor SAJ Ialomița, pentru preluarea unor persoane cu probleme de sănătate;
  • 5 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în municipiul Slobozia, orașul Amara și comuna Gheorghe Doja la evenimente culturale și sportive;
  • o misiune asanare de muniție rămasă neexplodată în municipiul Urziceni –În data de 03 septembrie a.c., specialiștii pirotehniști ai inspectoratului au intervenit cu promptitudine cu o autospecială pirotehnică și au ridicat o grenadă defensivă, fără focos, descoperită pe un teren viran de un localnic. Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă neexplodată descoperită, localnicul a  anunțat de urgență organele abilitate, utilizând numărul de urgență 112, pentru a solicita intervenția echipajului pirotehnic. Specialiștii pirotehniști ai inspectoratului au ridicat elementul de muniție rămasă neexplodată, pe care l-au depozitat în vederea distrugerii în condiții de siguranță;
  • 6 accidente rutiere:

În data de 03 septembrie a.c., trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare  și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Movilița în care au fost implicate un autoturism și un microbuz. La evenimentul rutier a venit în sprijin și o ambulanță a SAJ Ialomița – substația Urziceni. Din evenimentul rutier au rezultat două victime conștiente și neîncarcerate care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După acordarea primului ajutor, victimele au fost preluate și transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

În data de 03 septembrie a.c., trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare  și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Sinești, în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. La evenimentul rutier a venit în sprijin și o ambulanță a SAJ Ialomița – substația Urziceni. Din evenimentul rutier au rezultat două victime conștiente și neîncarcerate care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După acordarea primului ajutor, victimele au fost preluate  și transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

În data de 03 septembrie a.c., trei echipaje de salvatori din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare  și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Bucu, pe DN 2A, în care au fost implicate două autoturisme. La evenimentul rutier a venit în sprijin și o ambulanță a SAJ Ialomița – substația Slobozia. Din evenimentul rutier au rezultat cinci victime conștiente și neîncarcerate care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După acordarea primului ajutor, victimele au refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

În data de 03 septembrie a.c., un echipaj de salvatori din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, a intervenit cu o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în municipiul Slobozia în care un autoturism a lovit o persoană pe trecerea de pietoni. După acordarea primului ajutor, victima a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale suplimentare.

În data de 04 septembrie a.c., trei echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare  și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs pe Autostrada A2, km.158, în care a fost implicat un autoturism care a intrat într-un parapet de pe marginea șoselei. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă conștientă și neîncarcerată care a fost monitorizată de echipajul medical la locul intervenției. După acordarea primului ajutor, victima a refuzat transportul la spital.

În data de 05 septembrie a.c., două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au intervenit cu o autospecială de stingere și o descarcerare la un accident rutier produs în municipiul Urziceni în care au fost implicate două autoturisme. La evenimentul rutier a venit în sprijin și o ambulanță a SAJ Ialomița – substația Urziceni. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă conștientă și neîncarcerată care a fost monitorizată de echipajul SAJ la locul intervenției. După acordarea primului ajutor, victima a refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

  • 8 incendii:

În data de 03 septembrie a.c., salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești, au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație uscată, produs pe raza municipiului Fetești, pe terasamentul căii ferate.  Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de o scânteie provocată de o locomotivă.                                  

În data de 03 septembrie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au fost solicitati să intervină la un incendiu izbucnit la o casă din comuna Bărbulești. Trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării.  La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la acoperișul casei. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Au ars: acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați, mobilier, articole de îmbrăcăminte și documente personale. Din fericire nu au existat victime. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unor scăpări de gaze combustibile.

În data de 03 septembrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei, au fost solicitati să intervină la un incendiu izbucnit la o casă din orașul Țăndărei. Trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la una din camerele locuinței. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. A ars mobilierul dintr-o cameră și materiale textile. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unui minor, care ulterior a fost preluat și transportat la Spitalul Orășenesc Țăndărei. Cauza probabilă a incendiului: jocul copiilor cu focul.

În data de 03 septembrie a.c., salvatorii din cadrul Stației de Pompieri Fetești, au fost solicitati să intervină la un incendiu de vegetație uscată, produs pe raza comunei Stelnica.  Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de fumatul în locuri nepermise.

În data de 04 septembrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei, au fost solicitati să intervină la un incendiu de vegetație uscată, produs pe raza comunei Săveni. Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de fumatul în locuri nepermise.

În data de 05 septembrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei, au fost solicitati să intervină la un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească a unui cetățean din comuna Vlădeni. Trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la o anexă a unei locuințe. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele, să îndepărteze elementele distruse de foc și să salveze casa de locuit. A ars mobilierul și materiale textile. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarei, care prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare. După acordarea primului ajutor, aceasta a refuzat transportul la spital. Cel mai probabil incendiul s-a produs în urma unui foc deschis în spații deschise.

În data de 05 septembrie a.c., salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au fost solicitati să intervină la un incendiu izbucnit la o casă din comuna Grindu. Trei echipaje de salvatori cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării.  La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul bucătăriei. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia. Au ars aproximativ 70 metri pătrați din acoperiș, mobilier, articole de îmbrăcăminte și documente personale. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarei, care prezenta un atac de panică, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul căzut din soba amplasată necorespunzător faţă de materialele combustibile.

În data de 06 septembrie a.c., salvatorii din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la un autoturism în satul Orboiești, comuna Andrășești. Un echipaj de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. A ars autoturismul în proproție de 80%. Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui cablu electric defect sau izolat necorespunzător.

 

****

În perioada sezonului rece,  numărul de incendii produse la locuinţe şi gospodării ale cetățenilor crește, iar pagubele materiale sunt de cele mai multe ori însemnate.  Uneori, flăcările iau vieți omenești. Acest lucru se întâmplă, de cele mai multe ori, din neglijența oamenilor, care nu își iau toate măsurile pentru evitarea acestor tragedii.

Cauze precum sisteme de încălzire defecte, mijloace de încălzire improvizate sau lăsate în funcțiune fără supraveghere, coșuri și burlane de fum defecte ori necurățate sau cenușa, jarul și scânteile sărite din sistemul de încălzire pe materiale combustibile din apropiere, conduc la statistici îngrijorătoare în județul Ialomița.

Pompierii recomandă cetăţenilor adoptarea următoarelor măsuri pentru prevenirea incendiilor care pot lăsa familii pe drumuri sau îndoliate în toiul iernii:

La exploatarea sobelor cu şi fără acumulare de căldură

  • Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
  • Se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;
  • Este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
  • Este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
  • Sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
  • În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
  • Nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă;
  • La construcţia unei sobe, se va avea în vedere ca fundaţia proprie a acesteia să nu fie amplasată direct pe pardoseala combustibilă ;
  • În camerele în care încălzirea se realizează cu sobe, este interzisă curăţirea cu substanţe inflamabile a duşumelelor şi a oricărui obiect;
  • Cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat.

La exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului

  • Verificarea, curăţarea şi  repararea, dacă  este  cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
  • Coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale  pereţilor, planşeelor  şi acoperişurilor;
  • În podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
  • În poduri şi mansarde este interzisă amenajarea de afumători.

La exploatarea instalaţiilor de încălzire

  • Aprinderea focului la  aragaz  sau  în  sobele  alimentate  cu  gaze  naturale  se va face după principiul ”gaz pe flacără”;
  • Verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face cu emulsie de apă şi săpun;
  • Montarea, dar mai ales punerea în funcţiune a unei centrale termice de apartament se va efectua, în mod obligatoriu, de personal autorizat şi care, la final, va elibera o serie de documente în conformitate cu Prescripţiile Tehnice în vigoare, cum ar fi Autorizaţia de funcţionare sau Verificare tehnică periodică;
  • Proiectarea şi executarea instalaţiei de gaz aferente centralei termice pe combustibil gazos se realizează doar cu firme autorizate.

La exploatarea instalaţiilor electrice

  • Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
  • Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat;
  • Nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a circuitelor.

(ISU Ialomița)