Un șarpe de aproximativ 5 kg, găsit într-un aragaz, capturat de jandarmii ialomițeni
Ieri, 6 iulie, în jurul orei 15.00, o femeie în vârstă de 59 de ani, din localitatea Axintele, a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând sprijinul jandarmilor după ce a descoperit un șarpe în locuința sa.
Echipajul de jandarmi s-a deplasat de îndată la fața locului, unde a identificat reptila în interiorul aragazului. Șarpele, care avea aproximativ 1,5 metri lungime și o greutate estimată la 5 kilograme, a fost capturat în condiții de siguranță, fără a pune în pericol persoanele aflate în locuință.
După capturare, reptila a fost transportată și eliberată în habitatul său natural, într-o zonă sigură, departe de locuințe.
Reamintim cetățenilor faptul că, în situația în care observă animale sălbatice sau reptile care pot reprezenta un pericol, este recomandat să nu încerce să le captureze sau să le îndepărteze pe cont propriu, ci să solicite sprijinul autorităților competente prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.
Jandarmeria Ialomița