Traseu practico-aplicativ pentru admiterea la școlile de poliție
Prin O.M.A.I nr. 144/2017, evaluarea performanţei fizice a candidaţilor la școlile de poliție se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, iar criteriul privind înălțimea candidaților a fost abogat.
Poliția Română vă reamintește că, în ianuarie 2018, Școala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina scoate la concurs 1.300 de locuri, iar Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, 300 de locuri.
Conform ordinului M.A.I nr. 144/2017, publicat în Monitorul Oficial la data de 22 noiembrie, prevederile referitoare la criteriul specific privind înălțimea candidaților la concursurile pentru admiterea în instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile M.A.I. au fost abrogate.
De asemenea, evaluarea performanţei fizice a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile M.A.I. se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ.
Proba se execută în ţinută sportivă decentă adecvată anotimpului (pantofi de sport, tricou, pantaloni scurţi sau trening).
Este declarat „promovat“ candidatul care îndeplineşte baremul minim de 2 minute și 25 de secunde. Candidaţii sunt apreciați cu calificativul „promovat“ sau „nepromovat“.
Pe timpul susţinerii probei, indiferent de cauze/motive, nu se admit reexaminări sau repetări.
Abandonul, accidentarea sau neîndeplinirea baremului minim duce la eliminarea candidatului din concurs şi declararea acestuia „nepromovat“. Trecerea de la alergare la mers a candidaţilor nu se consideră abandon.
Instructajul privind normele de securitate şi sănătate în muncă se face de către lucrătorul desemnat sau de un membru al comisiei/subcomisiei desemnat în acest sens, înainte de începerea probei, pe bază de semnătură.
Candidaţii sunt răspunzători de eventualele accidentări pe timpul desfăşurării probei, datorate nerespectării normelor prelucrate sau a execuţiilor greşite.
Pregătirea organismului pentru efort şi influenţarea selectivă a aparatului locomotor se desfăşoară individual, în spaţiul destinat acestei activităţi, altul decât cel de desfăşurare a probei.
Înaintea parcurgerii traseului practic aplicativ, unul dintre evaluatori prezintă candidaţilor elementele, modul de execuţie a acestora, restricţiile, penalizările, precum şi procedura de apreciere/măsurare.
Pe timpul desfăşurării probei, supravegherea medicală în vederea acordării primului ajutor în caz de nevoie este obligatorie şi se asigură gratuit.
Rezultatele obţinute se aduc la cunoştinţa candidaţilor, la finalul probei, pe bază de semnătură.
Notă:
În cazul în care condiţiile meteorologice împiedică organizarea şi desfăşurarea activităţilor de evaluare a performanţei fizice (pe timpul ploilor torenţiale, pe timp de ceaţă, la temperaturi de peste +30°c sau sub 0°c ori în alte condiţii de natură să favorizeze producerea de accidente), acestea se desfăşoară în sala de sport.
Desfăşurarea probei se poate amâna, la propunerea comisiei, cu acordul preşedintelui comisiei, până la momentul când proba se poate desfăşura în condiţii normale. Candidaţii vor fi anunţaţi de modificările care pot să apară.
Organizarea şi desfăşurarea probei „traseu practic-aplicativ“
Candidaţii trebuie să parcurgă în întregime traseul practic-aplicativ şi elementele care îl compun şi să abordeze obligatoriu toate obstacolele, în ordinea stabilită. Parcurgerea unui obstacol în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde/obstacol a candidatului, la final penalizările acumulate fiind consemnate şi adunate la timpul realizat. În situaţia în care candidatul nu parcurge un obstacol va fi declarat „nepromovat“.
În situaţia constituirii mai multor subcomisii, suprafaţa şi condiţiile de amenajare şi desfăşurare a traseelor practic-aplicative vor fi identice.
Fiecare candidat parcurge traseul aplicativ în prezenţa a cel puţin 2 candidaţi martori.
1. Săritura în lungime de pe loc (obstacolul nr. 1)
De la linia de START, la semnalul evaluatorului, candidatul execută săritura în lungime de pe loc, în spaţiul delimitat. În situaţia în care se calcă linia de start, se depăşeşte lateral spaţiul delimitat sau nu este îndeplinit baremul minim obligatoriu, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să execute săritura este declarat „nepromovat“.
Cronometrarea începe la prima mişcare a candidatului. Barem minim: 1,80 metri.
2. Alergare 18 metri
3. Ocolire jalon
4. Alergare 8 metri
5. Trecerea prin pas sărit peste saltea (obstacolul nr. 2)
După executarea săriturii în lungime de pe loc, de la locul de aterizare, se continuă cu alergare, trecerea prin pas sărit peste saltea după trecerea peste obstacol în mod corect. În situaţia în care, pe timpul alergării, se ating marginile saltelei, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să execute săritura sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale saltelei: lungime = 2 m, lăţime = 1 m, grosime = 3-5 cm.
6. Alergare 10 metri
7. Ocolire jalon
8. Alergare 4 metri
9. Două rostogoliri succesive înainte (obstacolul nr. 3)
Din alergare, candidatul va executa 2 (două) rostogoliri succesive înainte. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, se depăşeşte spaţiul saltelelor cu întreg corpul, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză executarea rostogolirilor sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale sectorului: lungime = 4 m, lăţime = 1 m.
10. Alergare 5 metri
11. Deplasarea în echilibru pe banca de gimnastică cu transport de greutăţi (obstacolul nr. 4)
Se execută ridicarea celor 2 greutăţi de câte 5 kilograme fiecare, depozitate în faţa băncii de gimnastică la 0,50 metri, urcarea pe banca de gimnastică, deplasarea în echilibru cu transportul simultan al greutăţilor, coborârea şi depozitarea greutăţilor pe sol. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul atinge solul, scapă una din greutăţi sau pe ambele, va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză executarea deplasării sau transportul de greutăţi pe tot parcursul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale băncii de gimnastică: lungime = 4 m, lăţime = 0,25 m, înălţimea de la sol în partea superioară = 0,30 m.
12. Alergare 2 metri
13. Ocolire jalon
14. Alergare 20 de metri
15. Ocolire jalon
16. Deplasare între şicane (obstacolul nr. 5):
Candidatul se deplasează fără a avea dreptul de a se sprijini pe jaloane. În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează şi cade, acesta va
continua parcursul, fără a fi penalizat. În situaţia în care candidatul refuză să parcurgă distanţa precizată este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime = 10 m, lăţimea culoarului = 1,20 m, jaloane tip con, din polietilenă. Toată lungimea şi lăţimea obstacolului vor fi delimitate vizibil astfel încât candidatul să parcurgă întreaga distanţă.
17. Ocolire jalon
18. Alergare 10 metri
19. Săritura în sprijin depărtat peste capra de gimnastică (obstacolul nr. 6):
Din alergare, candidatul va executa bătaia pe ambele picioare, sprijin pe obstacol cu ambele mâini şi săritura în sprijin depărtat peste capra de gimnastică. Abordarea obstacolului presupune cel puţin urcarea pe aparat, traversarea acestuia şi coborârea pe la capătul depărtat. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: înălţime capră de gimnastică = 1,20 m. La acest obstacol nu se vor folosi trambuline elastice.
20. Alergare 2 metri
21. Ocolire jalon
22. Alergare 2 metri
23. Trecerea pe sub un obstacol marcat (obstacolul nr. 7)
Din alergare, candidatul se deplasează pe sub un obstacol marcat, acoperit şi închis la ieşire. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: lăţime = 1 m, înălţime = 0,80 m, lungime = 4 m.
24. Alergare 4 metri
25. Escaladarea unei lăzi de gimnastică (obstacolul nr. 8)
Din alergare, candidatul execută escaladarea obstacolului aşezat transversal pe direcţia de deplasare, printr-un procedeu la alegere. Parcurgerea obstacolului în alt mod decât cel descris duce la penalizarea cu 3 (trei) secunde a candidatului. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale lăzii de gimnastică: lungime = 1,60 m, lăţimea părţii superioare = 0,40 m, înălţime = 1,20 m. La acest obstacol nu se vor folosi trambuline elastice şi saltele de gimnastică.
26. Alergare 4 metri
27. Ocolire jalon
28. Alergare 10 metri
29. Transportul unui manechin prin târâre (obstacolul nr. 9)
Din alergare, candidatul execută priza pe manechin, pe sub axile, cu ambele mâini. Transportul manechinului pe distanţa de deplasare se face cu spatele, picioarele manechinului trebuind să depăşească în mod obligatoriu linia de sosire. În situaţia în care candidatul trece linia de sosire fără manechin este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: distanţa de parcurs = 10 m, înălţimea manechinului = 1,60 m, lăţimea umerilor manechinului = 0,60 m, greutatea manechinului = 40 kg.
30. Ocolire jalon
31. Aruncarea mingii de handbal de pe loc la ţintă (obstacolul nr. 10)
Candidaţii se vor opri în faţa pragului dispus transversal pe direcţia de aruncare şi vor arunca la ţinta aflată la 7 (şapte) metri, prin procedeul azvârlire, cu o singură mână, una dintre cele 2 mingi de handbal avute la dispoziţie. O aruncare este considerată reuşită dacă mingea a atins ţinta, cu condiţia să nu fi atins solul înainte de ţintă. Fiecare candidat are dreptul la două încercări, a doua încercare executându-se doar în situaţia în care prima aruncare este nereuşită. În situaţia în care, la prima aruncare, mingea nu atinge ţinta, atinge solul înainte de ţintă, este scăpată spre înainte/înapoi, cu depăşirea pragului care delimitează sectorul de aruncare, candidatul se va opri la semnalul acustic (fluier) al supraveghetorului de traseu şi mai are dreptul la o singură aruncare. Dacă şi la următoarea încercare va repeta una din situaţiile prevăzute anterior, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză parcurgerea obstacolului sau ocoleşte obstacolul este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale liniei de aruncare: lungime = 1,20 m, lăţimea = 0,10 m. Ţinta este dispusă la o distanţă de 7 metri de prag (linia de aruncare). Caracteristici tehnice ale ţintei: lungime = 1 m, lăţimea = 1 m, dispusă la 1 m de sol (măsurată de la sol până la baza inferioară, fixă).
Pentru aruncare se vor utiliza 2 (două) mingi de handbal, tip 3.
32. Alergare 20 metri
33. Navetă 10 repetări x 20 de metri cu transport de jaloane (obstacolul nr. 11)
Din alergare, candidatul ridică un jalon şi aleargă cu acesta până la o linie aflată la 20 de metri distanţă, depune jalonul şi preia un alt jalon de culoare diferită şi revine în alergare 20 de metri. Se efectuează 5 cicluri dus-întors.
În situaţia în care, pe timpul execuţiei, candidatul se dezechilibrează şi cade, acesta va continua parcursul, fără a fi penalizat. În situaţia neschimbării culorii în mod succesiv după parcurgerea fiecărei distanţe de 20 de metri, candidatul va fi penalizat cu 3 (trei) secunde. În situaţia în care candidatul refuză să parcurgă distanţa precizată sau trece linia de sosire fără jalon, este declarat „nepromovat“.
Caracteristici tehnice ale obstacolului: lungime = 20 m, lăţimea culoarului = 1,00 m, 10 jaloane tip con, din polietilenă, având 2 culori diferite în proporţii egale (de exemplu, 5 de culoare roşie, 5 de culoare verde), distribuite câte 5 din aceeaşi
culoare la fiecare dintre cele două capete ale culoarului. Toată lungimea şi lăţimea obstacolului vor fi delimitate vizibil astfel încât candidatul să parcurgă întreaga distanţă.
Pentru ca traseul practic-aplicativ să poată fi parcurs de 2 candidaţi, obstacolul nr. 11 se amenajează de două ori, pe două culoare distincte.
34. Sosire.
NOTĂ: La evaluarea performanţei fizice a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile MAI, nu se admit contestaţii.
Citește și: