Slobozia: Ședință de consiliu local, susținută cu scandal la Căminul cultural din Slobozia Nouă
Luni, 15 mai, consilierii locali ai municipiului Slobozia au fost convocați în ședință „extraordinară de îndată”, la Căminul Cultural „George Folescu” din cartierul Slobozia Nouă. O premieră pentru administrația publică locală din Slobozia, însă una cu iz politic extrem de pronunțat. A fost o ședință de consiliu ieșită din tipare, cu scandal, acuzații, jigniri, cu răzbunări politice și denunțuri.
De ce primarul liberal Dragoș Soare a decis să susțină ședința de consiliu la Slobozia Nouă?
„Din mai multe motive și pentru a nu ne mai ascunde după deget”, spunea primarul Dragoș Soare în deschiderea ședinței, care practic a început după aproximativ o oră de la data stabilită.
Din cele două proiecte aflate pe ordinea de zi, unul reprezenta miza. Mai precis, intenția Primăriei Slobozia de a contracta un credit în valoare de 34 de milioane de lei, rambursabil în 5 ani, cu o perioadă de grație de un an, pentru a asigura cheltuielile neeligibile și cofinanțarea unor proiecte aflate în derulare, prin POR și PNRR.
La ședința din luna aprilie proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, fiind reprogramat pentru ca anumiți consilieri să se poată informa mai bine cu privire la acest împrumut. Pe 15 mai, însă, ședința nu a mai fost susținută la sediul Primăriei, ci la Căminul Cultural Slobozia Nouă.
Asta în condițiile în care primarul a acreditat ideea că dacă acest împrumut nu este aprobat va fi nevoit să plătească din bugetul local cheltuielile neeligibile și parte din cofinanțare la proiectele aflate în derulare și, astfel, să amâne asfaltarea mai multor străzi din cartierele Slobozia Nouă și Bora. Mai mult decât atât, în cartier au fost împărțite cu o zi înainte de ședință flyere în care primarul Dragoș Soare era acuzat că nu rezolvă această problemă deși sunt bani la buget.
Astfel că primarul s-a gândit să pună presiune pe consilierii locali care aveau rezerve cu privire la oportunitarea contractării acestui împrumut și să le pună în spate și problema nerezolvată de ani buni a asfaltării străzilor din Slobozia Nouă și Bora.
Dar mulți dintre consilierii locali nu au participat fizic la ședință, ci în sistem online, pentru a evita „o linșare publică”, în contextul apariției unor amenințări, voalate sau nu.
„Slobozia este într-un proces de modernizare pe toate palierele, atât în oraș cât și în cartierele Slobozia Nouă și Bora. Din păcate pentru noi, aveam 20 de locuri în față, 20 de locuri care trebuiau să fie ocupate de consilierii locali ai municipiului Slobozia. Acei consilieri locali pe care dumneavoastră i-ați votat să vă reprezinte interesele. Din păcate, în sală sunt doar 7 consilieri locali ai PNL sau 8, împreună cu președintele de ședință, consilieri care au curaj să dea ochii cu dumneavoastră, au curaj să vă spună adevărul, au curaj să-și asume decizii în numele dumneavoastră și pentru dumneavoastră. Ceilalți consilieri nu au considerat oportun să participe la această ședință, probabil neavând curaj să dea ochii cu dumneavoastră. Știm ce probleme sunt la Slobozia Nouă, aceleași probleme de 30 de ani, probleme care s-au perpetuat de la mandat la mandat, de la primar la primar, de la Ionașcu la Stoica și de la Stoica la Mocioniu și vizavi de care noi am luat decizii clare de a le rezolva (…)”, spunea primarul Dragoș Soare, explicându-le celor prezenți de ce durează reabilitarea acelor străzi.
Dragoș Soare le-a explicat și de ce a organizat ședința la Slobozia Nouă.
„Să vă explic de ce discutăm despre asfaltare la Slobozia Nouă, în contextul în care în proiectul de hotărâre avem o discuție despre un împrumut pe care comunitatea trebuie să-l facă. Din 2020 de când am venit la Primărie, scopul a fost să facem economie la bugetul local. Și o să vă dau toate datele cu privire la economiile pe care noi le-am făcut. Vă demonstrez. Începând cu 2016, fosta administrație a avut un excedent bugetar, adică o economie la buget, de 8 milioane de lei. În 2017 a avut de 8 milioane de lei, în 2018 a avut de 3 milioane de lei, în 2019 a avut de 190.000 de lei, în 2020 avut de 1,4 milioane de lei. Noi, în 2021, am avut un excedent bugetar de 32 de milioane de lei. În 2022 am reușit să economisim 23 de milioane de lei (…) pentru a putea avea bani de investiții”, se lăuda primarul Dragoș Soare, susținând că prioritatea zero o reprezintă finalizarea proiectelor europene, iar prioritatea 1 asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă.
Iar pentru a putea face acest lucru, banii din împrumut să-i direcționeze către proiectele europene, iar banii din bugetul local către străzile din respectivul cartier. Și, spunea primarul, așa a fost înțelegerea în consiliul local încă din ianuarie 2023.
Iar primarul Dragoș Soare începe o serie de acuzații cu privire la consilierii PSD care, în opinia sa, au început campania electorală, dar și la adresa președintelui Consiliului Județean, Marian Pavel.
„Sunt supus unui șantaj, și o spun public, de către președintele Consiliului Județean, Marian Pavel, care mi-a trimis o hârtie prin care îmi spune că dacă proiectele de hotărâre din orașul Fierbinți nu sunt votate de către consilierii PNL, pentru că sunt conflicte acolo între primar și consilierii locali, nici la Slobozia nu vor fi trecute. Este cea mai mare crimă pe care o poți face de la nivelul de președinte de Consiliul Județean. O spun asumat”, reclama Dragoș Soare.
Acuzațiile au continuat și la adresa consilierului PSD Alexandru Potor, primarul spunând că a împărțit flyere cu o zi înainte de ședință în cartierul Slobozia Nouă în care erau scrise „niște minciuni gogonate”, în loc să vină „să stea față în față cu comunitatea”.
Dragoș Soare a promis că de acum încolo ședințele de consiliu local vor fi susținute la Slobozia Nouă, încercând să explice cetățenilor ce nu a spus din 2020 încoace, într-un limbaj pe alocuri agresiv, halucinant, în care erau provocați la revoltă, în care acuza PSD de mită electorală, în care PNL acuza fosta administrație că nu a fost în stare să facă anumite lucruri, dezgropându-se mizerii politice și administrative care nu aveau ce să caute într-o astfel de întâlnire.
Nu în ultimul rând, primarul susținea că va acționa în instanță un fost consilier local PSD, locuitor al cartierului Slobozia Nouă, pentru „calomniile pe care le spuneți, pentru poveștile astea pe care le zugrăviți cu culoarea roșie”.
Acea ședință a arătat mai mult a dezbatere publică, a circ, a precampanie electorală susținută din banii publici.
După aproape o oră de discuții, ședința a început, cu cele două puncte de pe ordinea de zi. După aproximativ 15 minute, discuțiile au continuat în același registru. Cu 7 voturi pentru, 1 abținere și 10 voturi împotrivă proiectul referitor la credit nu a fost aprobat.
Consilierul local PSD Alexandru Potor a avut o scurtă intervenție în cadrul ședinței, în care a explicat de ce proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi nu au nicio legătură cu asfaltarea străzilor din Slobozia Nouă și Bora, că nu se opun asfaltării, din contră, au votat toate proiectele de până acum ale administrației, iar ceea ce se încearcă acum „este un mare circ și o linșare publică”.
De asemenea, Alexandru Potor, a precizat faptul că administrația locală, pe lângă faptul că a avut suficienți bani din excedentul bugetar, a blocat fondurile într-un proiect al unei centuri ocolitoare, ratând, astfel, banii pentru asfaltarea străzilor prin programul Anghel Saligny și multe altele.
În replică, primarul l-a acuzat că este „demogog și dezinformator, că este povestitor și că nu trăiește în lumea reală”.
Într-un mesaj video, postat ulterior pe pagina de Facebook, Alexandru Potor a afirmat că „nu acceptă manipularea administrației condusă de Dragoș Soare”, considerând „inacceptabilă și fără precedent modalitatea primarului de a face politică și administrație”.
„Primarul Dragoș Soare a propus un împrumut nou, de 340 de miliarde de lei vechi, împrumut care, în opinia dânsului, ar trebui să cofinanțeze câteva proiecte pe care le are în derulare. Surpriza noastră, a consilierilor PSD și PRO România, a fost că ulterior, în discuțiile publice, la convocarea ședinței de consiliu, primarul Dragoș Soare a prezentat acest împrumut în sensul că ar trebui să asfalteze drumurile din cartierele Slobozia Nouă și Bora. Ori, din documentele atașate la proiectul de hotărâre nu rezultă acest lucru. Am asistat la o formă grosolană de manipulare a cetățenilor. Li s-a spus în față că urmează să se asfalteze Slobozia Nouă și Bora, dar în documente era precizat foarte clar că împrumutul se ia pentru cofinanțarea altor proiecte. Niciun cuvânt despre Slobozia Nouă, niciun cuvânt despre Bora. Aceasta este o modalitate de a face politică și administrație fără precedent, inacceptabilă.
Vreau să fac un pic de istorie. Consilierii PSD au votat în februarie 2022 un proiect de hotărâre pentru asfaltarea a 13 străzi în Slobozia Nouă. Acest proiect nu a fost pus în aplicare. Au trecut de atunci mai mult de 14 luni. La această distanță apare propunerea aceasta de împrumut. În sine, eu nu sunt de acord, pentru că avem o proastă istorie în Slobozia cu împrumuturile care se iau pentru niște obiective și nu se duc la capăt. Veți spune, unii dintre dumneavoastră, că PSD-ul este de vină pentru acest lucru. Eu vreau să spun că echipa PSD din Consiliul Local, care nu a participat la acest împrumuturi anterioare, este determinată să transmită un mesaj de adevăr și de corectitudine. Nu trebuie să mai îndatorăm bugetul Sloboziei zeci de ani pentru niște proiecte care țin de domeniul fantasticului. Nu poți să spui că asfaltezi ceva în public, dar în documente să arăți că iei împrumutul pentru cofinanțarea altor proiecte. Mai mult decât atât, există un proiect, o parte dintre dumneavoastră îl știți, un program, Anghel Saligny, care a prevăzut 440 de miliarde de lei vechi pentru municipiul Slobozia. Asta era cota disponibilă pentru Slobozia. Primarul Dragoș Soare a alocat acești bani pentru o centură ocolitoare, centura de Nord a municipiului. Nu am nicio problemă cu proiectul de dezvoltare a infrastructurii, dar această centură este estimată să coste 1.200 de miliarde lei vechi. Eu mă îndoiesc că vor circula toți cetățenii din Slobozia pe acea centură, în condițiile în care avem atâtea probleme de infrastructură. (…) De ce blocăm 440 de miliarde în acest proiect? În condițiile în care ne propunem după asta să împrumutăm 340 de miliarde de lei vechi.
Deci renunțăm la banii nerambursabili din bugetul național și ne împrumutăm pe bugetul local. Bani pe care îi vom plăti din bugetul local, din banii noștri, ai cetățenilor. Nu vi se pare corectă atitudinea noastră, a consilierilor PSD, de a ne opune la o asemenea aventură? Ai bani disponibili. În afara celor 440 de miliarde, primarul Dragoș Soare a afirmat în ianuarie 2023 că are un excedent de 500 de miliarde de lei. Sunt surse publice care pot fi verificate. Bani care pot fi utilizați și pentru închiderea proiectelor actuale, care sunt finanțate din bugetul UE, dar și pentru a face asfaltarea în Slobozia Nouă și Bora. Și atunci vă întreb. De ce să ne împrumutăm 340 de miliarde de lei (…) în condițiile în care există bani? Oare sunt de vină consilierii PSD că își exprimă opoziția vizavi de această aventură a primarului Soare?
Noi nu dorim nici scandal, nici circ. Ne dorim să existe un consens la nivel administrativ între Consiliul local și Primărie. Sistematic am votat propunerile lui Dragoș Soare, pentru că ni s-a părut corect, civilizat, omenește, să-și arate măsura capacității administrative. A venit cu un proiect, un proiect de administrație, l-a expus în fața cetățenilor, a primit votul, asta este democrația, asta înseamnă, l-am susținut, am adoptat hotărârile de consiliu local, în vasta lor majoritate așa cum au fost propuse, dar s-a ajuns la un nivel în care manipularea, lipsa de viziune strategică, neînțelegerea administrației din partea primarului Dragoș Soare a atins un nivel care nu poate fi acceptat. Asta este motivația pentru care noi, consilierii PSD, ne opunem la un nou împrumut care va fi rambursat de către cetățenii din Slobozia. Cerem ca cei 440 de miliarde din programul Anghel Saligny să fie direcționați către asfaltarea din Slobozia Nouă, către Bora, către celelalte străzi din oraș și cerem ca excedentul bugetar să fie utilizat corect, către proiectele care sunt în curs și pe care le susținem. (…) Apropo, noi, consilierii locali, nu am fost întrebați dacă suntem de acord cu alocarea celor 440 de miliarde către centura de nord a orașului, care va costa 1.200 de miliarde… De unde vom lua banii? Facem un nou credit? Îndatorăm Slobozia cu încă 600-700 de miliarde? Aceste lucruri sunt inacceptabile”, a conchis Alexandru Potor.