Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Școala Postliceală Sanitară din Slobozia a fuzionat cu Liceul Tehnologic Mihai Eminescu

Publicat de Obiectiv Ialomita
9 februarie 2018, 12:14 PM

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița a susținut vineri, 2 februarie, o conferință de presă, în cadrul căreia a făcut o serie de precizări cu privire la subiecte de actualitate. Unul dintre acestea a fost legat de comasarea unor clase unde numărul de elevi este redus, mai ales în mediul rural.

Potrivit declarațiilor inspectorului școlar general al IȘJ, Luminița Barcari, comasarea claselor cu efective mici s-a hotărât în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar, dar situația la nivelul județului Ialomița nu este alarmantă.

luminita barcari
Lumința Barcari

„Nu putem să acceptăm, de exemplu, două clase de a VII-a, cu 27 de elevi în total, în condițiile în care, în mediul urban, avem și 30 de elevi la clasă. Așadar, în acea școală, am aprobat comasarea celor două clase. Am analizat, tot în Consiliul de Administrație, solicitările unor unități școlare de funcționare a unor formațiuni de studii, prin excepție de la prevederile legii nr. 1/2011. Aici se încadrează atât clasele peste efectiv cât și cele sub efectiv. În felul acesta am stabilit rețeaua școlară. Am solicitat autorităților administrației publice locale să ne trimită avizul conform pentru unitățile de învățământ cu personalitate juridică din raza lor.

O singură unitate de învățământ nu a primit aviz conform din partea Inspectoratului Școlar, și anume Școala Postliceală Sanitară Slobozia, din mai multe motive. Unul este numărul mic de elevi, sub 100, iar în mediul urban nu putem accepta astfel de unități cu personalitate juridică…. De asemenea, în urma unor evaluări externe ale ARACIP, această unitate a avut cred că 18 calificative de satisfăcător și una de nesatisfăcător, aici se referea la numărul de cadre didactice titulare, adică nu aveau decât un singur cadru didactic cred în acea unitate, plus că nu se descurcau cu bugetul.

La Școala Postliceală Sanitară Slobozia o singură clasă pe nivel este finanțată de la bugetul de stat, restul sunt cu taxă. Am analizat situația și, împreună cu echipa managerială a celor două unități de învățământ, am hotărât să fie arondată la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu, mai ales că școala se află chiar într-una din clădirile acestui liceu. Am analizat și cu Primăria această situație și în Consiliul local au supus aprobării această fuziune. Aceasta este singura modificare pe care am făcut-o la rețeaua școlară. Chiar și la Buești, unde avem doar 84 de copii la nivel primar, s-a decis de către autoritatea locală păstrarea în forma actuală. Dar în astfel de situații vor depăși bugetul de cheltuieli cu personalul. Despre asta este vorba, de la costul mediu per elev și bugetul nu va fi suficient…

Am făcut o analiză pe fiecare unitate de învățământ dacă au depășit acest buget și am constatat că la grădinițele cu program prelungit se depășește pentru că acolo sunt mai multe cheltuieli, sunt câte două cadre didactice pe grupă și chiar au nevoie acolo de mai mulți bani. Aici mi s-ar părea normal, și am făcut propuneri la Minister, ca să crească acest buget.

Deși au existat voci că am tăiat clase la învățământul liceal, vreau să vă spun că în anul școlar 2017 – 2018 există în total 84 de clase de-a IX-a, învățământ liceal de zi și profesional. Propunerea pentru anul școlar următor este pentru 66 de clase la zi și 16 clase la profesional, cu durata de trei ani. Deci nu mi se pare o diferență mare de la 84 de clase de-a IX-a la 82, ținând cont de faptul că din 2.265 de elevi, vom avea 2.214 elevi care vor termina clasa a VIII-a în vară. Doar că ai noștri colegi de la liceu și-au propus cam multe clase și am stabilit ca de la fiecare să „tăiem”, adică să avem mai puține clase față de ce și-au propus mai mult decât era necesar. Ei în total și-au propus 97 de clase, 75 de liceu și 22 de profesională și au fost aprobate 66 de liceu și 16 la profesional, adică 82, deși împărțit la numărul de elevi ar fi trebuit 80… Dar am zis să fie de rezervă două clase”, a declarat Luminița Barcari.

fuzionare Inspectoratul Școlar Ialomița Liceul Tehnologic Slobozia Luminita Barcari scoala postliceala sanitara

Știri recente:

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânăr din Slobozia depistat cu substanțe interzise!
Acțiune de informare a cetățenilor străini privind siguranța rutieră în județul Ialomița
Ialomița: Arestat pentru lipsire de libertate și violență în familie
CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net