Pieton accidentat în urma unei manevre de mers înapoi
În cursul zilei de joi, 8 noiembrie, în jurul orei 15.00, pe Bulevardul Matei Basarab din municipiul Slobozia, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unui pieton.
Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în timp ce un bărbat de 46 ani din municipiul Bucureşti, se deplasa la volanul unei autoutilitare, a efectuat manevra de mers înapoi şi a lovit un pieton, un bărbat de 54 ani din municipiul Slobozia, care se deplasa pe lângă o bicicletă.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiteri infracţiunii de vătămare corporală din culpă.