Minor accidentat mortal la Săveni. Conducătorul auto, care a fugit de la locul faptei, a fost reținut de polițiști.
Două persoane au fost identificate și reținute de polițiștii ialomițeni, la scurt timp după ce ar fi accidentat mortal un pieton în vârstă de 15 ani.
Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomița, iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentate instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
La data de 14 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 201, la intrare în comuna Săveni, a avut loc un accident de circulație, iar conducătorul auto a părăsit locul evenimentului fără încuviințare organelor de poliție.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Sudiți, conducea un autoturism pe pe DJ 201, din direcția Țăndărei către Săveni, ar fi lovit un minor în vărstă de 15 ani, care se deplasa pe același sens de mers în calitate de pieton.
În urma impactului a rezultat decesul pietonului, care a fost proiectat în afara părții carosabile, în timp ce șoferul și pasagerul din dreapta au părăsit locul accidentului.
Polițiștii au identificat la scurt timp cele două persoane de 24 și 42 de ani, la domiciliul acestora din comuna Sudiți, rezultând în urma verificărilor efectuate în bazele de date că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma testării cu aparatul Drager a rezultat valoarea de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cei 2 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentați instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „încredințarea unui vehicul unei persoane pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice”, „nedenunțarea” și „favorizarea făptuitorului”, în vederea documentării întregii activități infracționale.