Managerul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, Liviu Patrichi, despre greva generală din sănătate: Suntem alături de personalul nostru angajat și susținem revendicările
Federația Sanitas din România a anunțat declanșarea grevei generale în sistemul sanitar: grevă de avertisment în data de 20 iulie, urmată de greva generală pe termen nelimitat începând cu 28 iulie.
Principalele revendicări ale federației se referă la salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze personalul în sistem, să asigure condiții de muncă și de salarizare decente și să garanteze cetățenilor accesul la servicii medicale publice de calitate, o lege a salarizării bugetare corectă și echitabilă, negociată cu sindicatele, care să elimine inechitățile, să protejeze veniturile personalului și să respecte munca angajaților din sistemul public și respectarea reală a dialogului social, prin consultarea și negocierea cu organizațiile sindicale înainte de adoptarea deciziilor care afectează sute de mii de salariați, nu prin prezentarea unor proiecte deja finalizate.
”Nu noi am ales greva. Guvernul ne-a împins spre ea. După ani întregi în care guverne succesive au amânat reformele reale, au încălcat angajamentele asumate și au tratat personalul din sănătate ca pe o simplă cheltuială bugetară, Guvernul Bolojan a decis să închidă definitiv ușa dialogului social și să impună o lege a salarizării elaborată fără o negociere reală cu cei pe care îi afectează”, a declarat Iulian Pope, președintele Federației Sanitas.
Reprezentanții Sanitas susțin că se va respecta cu strictețe legea. În toate unitățile sanitare vor fi asigurate urgențele și activitățile obligatorii prevăzute de lege, fiind menținută cel puțin o treime din activitatea normală, astfel încât viața și sănătatea pacienților să nu fie puse în pericol.
Pentru declanșarea acestei greve, Federația a notificat 523 de unități sanitare, inclusiv Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
„Nu este de mirare că personalul sanitar, prin reprezentanții lor la nivel național, au strâns nemulțumiri suficiente cât să-i facă să iasă în stradă și, iată, avem acest anunț de grevă generală, care va fi în două etape: o grevă de avertisment pe 20 iulie, timp de două ore, apoi pe 28 grevă generală. Suntem într-o comunicare permanentă cu reprezentanții federațiilor sindicale la nivel local, astfel încât să încercăm să asigurăm pe perioada desfășurării grevei serviciile medicale de urgență și serviciile medicale critice.
Sunt convins că, fiind aceiași salariați cu care lucrăm de ani de zile, vor înțelege nevoile reale, critice sau de urgență și nu își vor părăsi locurile de muncă în totalitate.
Pe de cealaltă parte, noi, ca și conducere, suntem alături de personalul nostru angajat și susținem revendicările, care sunt nu doar din perspectiva salarizării pe noua lege a salarizării propusă și care nu a fost bine primită, și pe bună dreptate, pentru că se creează niște dezechilibre reale, vizavi de volumul de activitate din anumite secții, de sporurile care dispar și de tot ce înseamnă acumularea acestor frustrări și nemulțumiri în decursul ultimilor patru, cinci ani în care activitatea medicală se desfășoară efectiv cu greutate din lipsă de personal. La un nivel salarial care a scăzut deja prin anularea unor facilități (stimulentele de hrană, tichetele de vacanță, limitare sporuri) se adaugă acum și frustrări legate de lipsa colegilor, a acestui grad de neocupare, astfel încât munca a patru asistenți acum trebuie să fie făcută de doi și cu salariul diminuat.
Din perspectiva noii legi a salarizării, care nu arată foarte bine, nu poți avea decât o bombă cu ceas în sistem. (…) Nu poți să reduci și să fii suficient de atractiv, să îți îndeplinești obiectivele pentru care ești instituit ca și sistem medical.
Sunt convins că vocea lor va fi auzită. Suntem alături de ei, dar în același timp nici ei nu trebuie să uite că pacienții nu au nicio vină. Cred că și pacienții sunt alături de lucrătorii din sistemul sanitar și că le înțeleg temerile, îngrijorările, nemulțumirile și grijile și vor primi sprijinul de rigoare din partea societății civile.
Cauzele sunt simple de identificat: salarii proaste, inflație galopantă și perspectiva noii legi a salarizării, care nu este una roz, coroborate cu acest deficit de personal care s-a acumulat de-a lungul timpului, astfel încât s-a pus presiune și există o doză mare de burnout. Cumva munca a patru oameni va trebui să o facă doi… (…) Și să nu uităm că există niște prevederi legale specifice domeniului în care trebuie să asiguri o calitate a actului medical. Categoric pacientul va avea de suferit. Pentru că pacientul nu vede lucrurile acestea, nu știe realitatea din sistem și se confruntă cu neasigurarea condițiilor și a serviciilor medicale așa cum și-a creat așteptările ca asigurat în sistemul sanitar, și pe bună dreptate”, a declarat Liviu Patrichi, managerul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia.
Așadar, potrivit reprezentanților Sanitas, protestul este „pentru salvarea sistemului public de sănătate, înainte ca acesta să fie împins într-o criză și mai profundă”.
„Un sistem în care personalul pleacă, secțiile rămân fără oameni, iar accesul cetățenilor la servicii medicale de calitate devine din ce în ce mai dificil. Ceea ce refuzăm să acceptăm este încercarea Guvernului de a transforma personalul medical în țap ispășitor pentru propriile greșeli. Nu sindicatele au întârziat ani de zile reforma salarizării. Nu sindicatele au ignorat dialogul social. Nu sindicatele au elaborat proiecte de lege în spatele ușilor închise și le-au prezentat partenerilor sociali doar când deciziile erau deja luate”, a precizat Iulian Pope.
