Ialomița: Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a verificat stadiul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de irigații
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a deplasat miercuri, 20 februarie, în județul Ialomița, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare la Stația de repompare irigații SRPA BUCȘA (zona Valea Ciorii – Scânteia), din cadrul amenajării hidroameliorative Terasa Ialomița – Călmățui.
Amenajarea Terasa Ialomița – Călmățui, din județele Ialomița și Brăila, are o suprafață netă de 137.291 de hectare, iar suprafața amenajată este de 78.796 ha. Supusă reabilitării este o suprafață de 23.626 ha, situată între comunele Gura Ialomiței, M. Kogălniceanu, Ograda, Bucu, Valea Ciorii și orașul Ţăndărei. În zonă sunt constituite 4 OUAI-uri care administrează 18.244 ha, cel din comuna Ograda (8214 ha) accesând măsura 125 din PNDR.
La canalele de distribuție propuse pentru reabilitare, de la punerea în funcțiune în perioada 1979 – 1985 și până în prezent, au fost executate lucrări de remediere pe suprafețe mici. Astfel că suprafața impermeabilizată este degradată în proporție de 60 – 80%, ceea ce a condus la pierderi de apă foarte mari prin infiltrații. De asemenea, a crescut gradul de îmburuienare în zona canalelor, generând micșorarea vitezei de curgere a apei și, implicit, necesitatea de funcționare la nivele mari și foarte mari. În plus, construcțiile hidrotehnice s-au degradat și nu mai asigură distribuția debitelor necesare pe fiecare canal în parte.Stația de repompare Bucșa a fost pusă în funcțiune în anul 1980, are un debit total instalat de 19,6 mc/s și deservește o suprafață de 23.454 hectare, din totalul de 78.753 cât are terasa Ialomița. – Călmățui, pe teritoriul județului, sursa de apă pentru această amenajare fiind fluviul Dunărea prin stația SPA I.M. Gheorghiu, SRP Spiru Haret, SRP Lacu Rezi.
Este dotată cu 8 agregate, din care 4 nu sunt funcționale și sunt supuse reabilitării. În cadrul lucrărilor de reabilitare ale stației se vor înlocui cele patru agregate de pompare, instalația de forță și de comandă, instalația de alimentare, se va reabilita sistemul de iluminat, se vor înlocui patru conducte de refulare, instalațiile hidromecanice, se va reabilita clădirea stației, se va instala un sistem de monitorizare a nivelui apei în bazinul de aspirație pentru pornirea automată a pompelor.
Lucrările prevăzute pentru reabilitarea a șase canale vizează: refacerea secțiunii de scurgere, refacerea impermeabilizării canalului cu beton și refacerea construcțiilor de pe canale (stăvilare, sifoane, podețe).
Valoarea investiției este de 53.712.690 lei, iar timpul de execuție este de 31 luni efectiv lucrate, indiferent de starea vremii.
După ce a văzut întreaga suprafață din cadrul obiectivului de investiții, mergând și pe jos, de la un canal la altul, pe câmp, aproximativ patru kilometri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a apreciat ritmul de lucru alert și faptul că lucrările de reabilitare sunt în grafic, ba mai mult decât atât, constructorul a afirmat că reabilitarea ar putea fi terminată înainte de termenul prevăzut inițial.
„Pentru mine, a reface sistemul de irigații din agricultura țării este obiectivul de suflet și este și obiectivul partidului, în programul de guvernare, extrem de important și pe care vrem să-l atingem până în 2020, ajungând la o suprafață irigabilă de 2 milioane de hectare. De fiecare dată urmăresc executarea lucrărilor. (…) Avem mult de lucru. S-a distrus mult, s-a fărâmat mult, s-a împrăștiat mult și trebuie să adunăm la un loc, așa cum a fost și mai mult decât atât. Aici este o lucrare foarte complexă (…), dar după afirmațiile constructorului termenul de finalizare va fi devansat, astfel că în decembrie 2020 avem promisiunea că va fi gata. (…) Lucrarea este extrem de importantă. Aici este un nod de ramificare a sistemului. El se alimentează de la Brăila, din Dunăre. (…) Ați fost cu mine pe teren câțiva kilometri și ați văzut culturile în câmp. Fermierii au nevoie urgentă de apă. Apa este adusă gratuit, efortul bugetar al statului fiind unul important. Este al treilea an de când facem acest lucru”, a declarat ministrul.
Acesta a mai vorbit și despre înființarea Casei Române de Comerț Agroalimentar „Unirea”, în vederea găsirii unor soluții de preluare și comercializare a produselor românești pe piața internă.
Probleme există însă în ceea ce privește rețeaua de preluare a produselor, însă ministrul promite că toată rețeaua va fi realizată pentru ca producătorii români să aibă posibilitatea desfacerii producției în magazinele românești, care vor fi magazine de stat. Și promite că vor fi chiar de anul acesta. Direcțiile Agricole vor începe să transmită situația producătorilor locali dispuși să-și desfacă produsele prin intermediul acestor magazine, astfel că ministrul este convins că vom vedea anul acesta primele magazine de acest fel.