Consiliul Județean Ialomița sprijină organizarea olimpiadelor naționale de arte vizuale și oină
Județul Ialomița se pregătește să devină, în luna mai, gazda a două competiții școlare de anvergură națională, dedicate atât elevilor pasionați de arte, cât și celor implicați în sport. Evenimentele sunt organizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, sub coordonarea Ministerul Educației și Cercetării, și vor reuni participanți din întreaga țară.

Prima competiție programată este Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei pentru clasele XI-XII, care se va desfășura în perioada 12–15 mai, la Slobozia. Evenimentul va include mai multe secțiuni, precum arte plastice, decorative, design, istoria artei, conservare-restaurare bunuri culturale, arhitectură etc. și va avea ca punct central de desfășurare Conacul Bolomey din comuna Cosâmbești.
Cea de-a doua competiție, Olimpiada Națională a Sportului Școlar – oină, destinată fetelor din clasele IX-XII/XIII, va avea loc în perioada 29–31 mai. Organizarea se va face în municipiul Fetești, la Liceul Teoretic Carol I, în timp ce probele sportive se vor desfășura pe stadionul din localitate.
Pentru buna organizare a celor două evenimente, Consiliul Județean Ialomița a aprobat, în cadrul ședinței din luna aprilie, asocierea cu Inspectoratul Școlar și acordarea unui sprijin financiar total de 180.000 de lei.
Din această sumă, 100.000 de lei vor fi alocați pentru olimpiada de arte, unde contribuția Inspectoratului se ridică la 369.010 lei, iar 80.000 de lei pentru competiția de oină, unde cofinanțarea IȘJ Ialomița este de 22.350 lei.
Fondurile solicitate Consiliului Județean vor fi utilizate pentru achiziția de materiale publicitare, acordarea premiilor, acoperirea unor cheltuieli de cazare și masă pentru participanți, precum și pentru costurile de arbitraj.
Vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița, Cătălin Grigore, a subliniat importanța acestor competiții pentru promovarea județului, dar și pentru implicarea elevilor în activități educative și sportive de înalt nivel.
„Olimpiada de arte plastice de la Slobozia va avea foarte multe probe din cele 10 secțiuni care se vor derula la Conacul Bolomey, iar olimpiada de oină va fi găzduită de către Liceul Teoretic „Carol I” din Fetești, probele sportive fiind susținute pe stadionul din Fetești”, a precizat acesta.