Urban SA Slobozia: Proiect de modernizare a stației de epurare și măsuri pentru evitarea pierderii autorizației de mediu
Directorul interimar al Urban SA, Marian Hoinaru, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă susținută marți, 28 aprilie, un proiect de modernizare a stației de epurare din Slobozia, menit să îmbunătățească atât calitatea procesului de tratare a apei uzate, dar să și reducă disconfortul olfactiv resimțit de locuitori.

Investiția, estimată la aproximativ 6,3 milioane de lei, vizează optimizarea fluxului tehnologic al stației (treapta mecanică), este finanțată parțial din fondurile operatorului Urban – 4,2 milioane de lei, și se dorește a fi finalizată în perioada octombrie – noiembrie 2026. Restul sumei urmează să fie acoperit prin identificarea unor surse suplimentare, inclusiv sprijin din partea autorităților locale.
Potrivit lui Marian Hoinaru, lucrările sunt esențiale pentru aducerea instalației la parametri funcționali conform standardelor în vigoare, unul dintre principalele obiective ale proiectului fiind diminuarea mirosurilor neplăcute, problemă semnalată frecvent de cetățeni.
Proiectul include o serie de intervenții tehnice precum retehnologizarea căminului de recepție a apei uzate, modernizarea grătarelor și a bazinului de desnisipare și separare a grăsimilor, refacerea stației de pompare și realizarea unui cămin nou de vane, instalarea unei unități automate compacte pentru pretratarea mecanică, realizarea de rețele și cămine de vizitare, dar și montarea a două instalații moderne de deshidratare a nămolului rezultat din epurarea apelor uzate, care în prezent nu este tratat corespunzător. Multe dintre aceste lucrări vor contribui la îmbunătățirea calității apei tratate, astfel încât deversarea să respecte cerințele tehnice impuse.
Conform directorului Urban SA, aproximativ 80% din mirosuri provin din zona camerei de recepție a apelor uzate, considerată depășită tehnologic.
Soluția propusă presupune capsularea acestei zone, montarea unei suprastructuri metalice prevăzute cu filtre de cărbune activ, etanșarea canalelor deschise și introducerea unor echipamente moderne pentru eliminarea grăsimilor, nisipului și altor impurități.
La conferință a participat și Alexandru Datcu, directorul executiv al companiei DFR Systems, executantul lucrărilor, care a subliniat că în urma lucrărilor mirosurile nu vor fi eliminate complet, deoarece sunt rezultatul proceselor naturale de descompunere a materiei organice, dar vor fi diminuate considerabil.

„Este normal ca o stație de epurare să genereze mirosuri. Acestea apar peste tot în lume. Soluțiile existente pot reduce semnificativ disconfortul, dar eliminarea totală ar presupune investiții de sute de milioane de euro, greu de susținut în prezent”, a explicat acesta.
În plus, Datcu a atras atenția asupra amplasării stației, care nu mai respectă distanțele prevăzute de legislație față de zonele locuite, în contextul dezvoltării urbane din ultimele decenii.
„Pe căminul de recepție este proiectată o suprastructură metalică prevăzută cu un filtru de cărbune activ care să elimine mirosurile degajate. Practic, această încăpere va deveni cumva etanșă, iar oxidarea nu va mai fi transmisă direct în aerul din imediata vecinătate, precum și acoperirea golurilor tehnologice, canalul în care există grătarele care scot elementele grosiere din apă, plastice, substanțe organice nesolvabile, lucruri care ajung în canalizare și sunt antrenate spre fluxul stației de epurare, lucruri care afectează treapta biologică.
Ulterior, pentru acel canal descoperit, cel de separare a grăsimilor (…), sunt prevăzute două unități combinate de tratare și eliminare a acestor elemente prin soluții adaptate la tehnologia actuală.
Ceea ce există acum la Slobozia este depășit din multe puncte din vedere. Aceste două unități combinate vor face într-o singură etapă de tratare eliminarea acestor suspensii de grăsimi, de uleiuri, nisip, pământ și vor permite ca apa să intre, din punct de vedere mecanic, cât mai curată în partea de tratare biologică pentru a-și urma fluxul în stația de epurare. Unitățile combinate sunt prevăzute a fi etanșe, amplasate la interior, pentru a se reduce, pe cât posibil, degajarea în atmosferă de substanțe care pot crea disconfort olfactiv.
Va fi o reducere substanțială a acestui disconfort în urma implementării acestor etape proiectate. (…) Din păcate, apa uzată, care are un conținut organic în momentul în care intră în reacție cu oxigenul, degajă niște gaze (biometan, hidrogen sulfurat etc).
Este normal să existe aceste mirosuri. Există inclusiv pe gurile de canalizare de-a lungul unei rețele de canalizare. În toată lumea, nu numai în Slobozia sau în România. Problema este că în afară de a capta acest aer și a încerca să îl cureți prin acest cărbune activ, prea multe soluții să știți că nu există. (…) Deci, genul acesta de amenajări hidrotehnice degajă miros. În toată lumea. Nu sunt făcute etanș, capsulate. Există soluții să se realizeze subteran, dar costă sute de milioane de euro, iar România nu își permite genul acesta de investiții. Eu nu contest că se pot face investiții să nu mai miroasă deloc, dar depinde și de posibilitatea economică”, a subliniat Alexandru Datcu.
După finalizarea lucrărilor, reprezentanții Urban estimează că disconfortul olfactiv va fi redus semnificativ, dar nu eliminat complet, însă eficiența stației va crește până la un nivel evaluat la „8 din 10”. De asemenea, apa uzată va intra mai curată în etapa biologică de tratare, crescând eficiența întregului proces.
Totodată, în procesul de reducere a mirosurilor, se are în vedere colaborarea cu o firmă care are ca soluție injectarea unor substanțe atât în camera de recepție, de unde provine mare parte a mirosului, dar și pe flux, pentru a diminua într-o anumită măsură mirosul de hidrogen sulfurat.
„Pe 4 mai avem întâlnire pentru a discuta și despre paturile de nămol, să vedem ce soluții au ei, soluții pe care le-au implementat în alte stații de epurare și în ferme de animale care generau mirosuri. Vom vedea dacă sunt convingători, vom colabora pe perioadă determinată”, a mai spus Marian Hoinaru.
Pe termen lung, autoritățile caută soluții pentru relocarea stației de epurare, având în vedere apropierea acesteia de zonele locuite, însă costurile pentru o astfel de operațiune sunt extrem de mari și aproape imposibil de realizat.
În a doua parte a conferinței, directorul interimar Marian Hoinaru a detaliat stadiul implementării măsurilor dispuse de Garda Națională de Mediu, menite să aducă activitatea stației în parametri legali, în paralel cu derularea proiectului de optimizare de fluxului tehnologic.
Potrivit directorului Urban, la momentul preluării funcției trei dintre măsuri erau îndeplinite, iar alte trei se aflau în curs de implementare.
Una dintre cele mai importante obligații vizează respectarea limitelor prevăzute de NTPA 002 privind apele uzate preluate de la agenții economici și operatorii de vidanjare, precum și încadrarea deversărilor finale în normele NTPA 001.
În acest sens, Urban SA a introdus proceduri stricte pentru agenții economici care deversează direct în stația de epurare. Pentru aceștia au fost montate debitmetre și vane de închidere, care permit controlul în timp real al deversărilor.
Procedura este clară: se prelevează probe periodice, iar dacă indicatorii monitorizați — pH, amoniu și nitriți — depășesc limitele admise, alimentarea este oprită imediat. Situațiile sunt raportate către Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția de Sănătate Publică și Apele Române.
Directorul a recunoscut că măsurile sunt dure, dar necesare, în contextul riscului major ca Urban SA să piardă autorizația de mediu. „Nu putem risca, mai ales că deservim peste 45.000 de locuitori din Slobozia și avem responsabilitatea funcționării corecte a stației”, a subliniat acesta.

„În urma analizelor pe care le-am făcut cu echipa tehnică am implementat încă de săptămâna trecută două măsuri care sunt stabilite prin proceduri de lucru, comunicate Gărzii de Mediu, Agenției de Mediu, DSP și Apele Române.
Prima procedură este reprezentată de deversorii, poluatorii care deversează în stația de epurare direct prin conductă. Au fost identificați și consemnați de cei de la Garda de Mediu doi poluatori mari, Avicola și Cocor, dacă vorbim de cantități și nu de indicatori de poluare, Petrom, un mic poluator, plus Internațional Service.
Procedura prevede următorul aspect. În afară de faptul că avem montate debitmetre pentru a măsura cu exactitate cantitățile deversate, am montat și o vană de închidere. Având în vedere că suntem în implementarea unei investiții, fluxul tehnologic pentru treapta mecanică, a trebuit să controlăm fluxurile de apă, cantitățile, în așa fel încât să ne putem face și noi treaba. Cele două societăți, Avicola și Cocor, mai exact, deversează între 7.30 și 16.30. În afară de acestea, se prelevează probe, analizele durează 1 h 15 min. Dacă sunt depășiri pe una dintre cele trei analize unde avem acreditare Renar, pH, amoniu și nitriți, atunci vana se închide. Astfel că de ieri, de când am implementat procedura, vana de la Avicola a fost închisă. Pentru Cocor am preluat patru probe, din două în două ore, primele trei au fost conforme, ultima nu, procedându-se la sigilarea vanei și fotografierea debitmetrului și sigiliului. Transmitem celor patru instituții, îi notificăm și solicităm celor de la Apele Române care sunt în măsură să preleveze probe. (…)
În privința societății Avicola am avut o scurtă corespondență, și având în vedere faptul că suntem colaboratori vechi ne-am întâlnit și am discutat soluțiile tehnice pe care ar trebui să le implementeze sau soluțiile de tratare sau dacă se impune diluția, ceea ce înseamnă că va crește cantitatea, iar pentru noi este o problemă, pentru că suntem în retehnologizare și trebuie să controlăm cantitățile, dar se caută soluții. De fiecare dată dăm drumul la vană, luăm probe și comunicăm.
Măsura, trebuie să recunosc, lăsată de Garda de Mediu, în privința acestor deversori, care sunt poluatori, este una destul de dură dintr-un anume punct de vedere, dar necesară, motiv pentru care nu aveam cum să nu dăm curs și căutăm soluții în continuare cu acești doi agenți economici importanți pentru că în spatele lor există contracte, angajați. (…)În discuțiile cu ambele societăți evidențiate în actele de control ale Gărzii de Mediu există perspectiva de a ajunge într-o variantă corectă de colaborare, în așa fel încât nici noi, în stația de epurare care este foarte importantă, să nu avem deversări peste NTPA 002, care ne permite, prin tratarea pe care o facem, să deversăm în parametri NTPA 001.
Dincolo de asta, nu putem să nu ținem cont de faptul că pe 19 Mai noi, societatea Urban, operatorul acestei stații, riscăm să rămânem fără autorizația de mediu, și atunci există și pentru noi 250 de angajați care pot avea probleme în viitor, și nu putem să riscăm. Dar prima problemă o reprezintă cetățenii din Slobozia, peste 45.000 de cetățeni care în momentul de față au pretenția ca această stație să genereze cât mai puține probleme, mirosuri, mai ales și după incidentul cu societatea despre care știți (…)”, a explicat Marian Hoinaru.
Proceduri similare au fost introduse și pentru operatorii de vidanjare. Fiecare transport este verificat prin probe, iar dacă valoarea amoniului depășește de două ori limita admisă, se încearcă diluția. Dacă nici atunci nu respectă parametri, accesul în stație este refuzat, iar instituțiile abilitate sunt notificate.
Reprezentanții Urban suspectează că unele vidanje descarcă ape uzate provenite și de la agenți economici, nu doar din gospodării, ceea ce explică depășirile frecvente ale parametrilor.
Pe lângă problemele tehnice și de mediu, conducerea Urban SA a semnalat și o serie de nereguli interne, unele aflate în atenția organelor de cercetare, iar pentru altele se va solicita expertiză contabilă extrajudiciară.
Potrivit lui Marian Hoinaru, înainte de preluarea mandatului au fost ridicate documente de către poliție, iar ulterior, în urma unor verificări interne, au fost descoperite mai multe disfuncționalități financiare. Printre acestea se numără: acordarea repetată de avansuri financiare fără justificare clară, avansuri de trezorerie decontate ulterior prin documente discutabile, acordarea de avansuri salariale pe perioade neobișnuit de lungi, chiar și de până la 24 de luni, achiziții de materiale în cantități mari, fără a fi corelate cu lucrări concrete (țevi de diferite diametre, aparate de măsurat), care „nu au în spate o nevoie”, adică nu sunt atribuite vreunei lucrări, acestea regăsindu-se în prezent în stoc, majorări salariale acordate unor angajați chiar înainte de încetarea contractului de muncă a fostului director și altele asemenea.
În acest context, directorul interimar a anunțat că va solicita o expertiză contabilă extrajudiciară, procedura fiind deja în curs de aprobare.

