Ialomița: Bilanțul misiunilor gestionate de pompieri în minivacanța de Crăciun și măsurile de prevenire adoptate pentru ca noaptea dintre ani să se desfășoare în condiții de deplină siguranță
În minivacanța care tocmai s-a încheiat, peste 100 de pompieri ialomițeni s-au aflat la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor medical, intervenția în cazul accidentelor rutiere, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării unor evenimente cultural-artistice și salvarea animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 114 misiuni gestionate de salvatori, în ultimele șase zile.
În urma solicitărilor primite, 92 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.
O atenție deosebită a fost acordată și celor 8 accidente rutiere produse pe raza localităților Mihail Kogălniceanu, Jilavele, Coșereni, Movilița, Albești, Alexeni și Fetești, în urma cărora 20 de victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitărilor, ulterior 7 dintre acestea fiind transportate la unități spitalicești.
Din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor continuă să genereze pagube materiale însemnate, astfel că și în această minivacanță au fost înregistrate la nivelul județului 6 incendii, care au avut drept cauze, coșurile de fum deteriorate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile, precum și scurtcircuitele electrice generate de cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător.
Este extrem de important ca toți cetățenii să fie partenerii eforturilor pe care autoritățile le depun constant, astfel încât climatul de securitate în rândul comunităților să fie asigurat în cele mai bune condiții.
Recomandările formulate permanent de noi și comunicate în spațiul public sunt măsuri simple la îndemâna oricui, iar acestea pot preveni orice situație de urgență sau pot salva vieți în cazul producerii lor.
Pentru creștere gradului de siguranță al cetățenilor, încă de la debutul sărbătorilor de iarnă, personalul specializat din cadrul inspectoratului nostru a desfășurat acțiuni de îndrumare și control la unitățile de alimentație publică, lăcașuri de cult, amenajări temporare destinate organizării unor evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece. Întrucât securitatea celor care vor alege să-și petreacă noaptea la trecerea dintre ani este primordială pentru noi, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Totodată, pentru furnizarea răspunsului prompt în urma manifestărilor meteorologice care pot fi prognozate în perioada următoare, salvatorii sunt pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor pentru limitarea și înlăturarea potențialelor efecte înregistrate.
Mai este foarte puțin timp până la întâmpinarea noului an, iar noi, pompierii ialomițeni ne dorim să o faceți în siguranță.
Pentru că mijloacele pirotehnice sunt folosite cu precădere în această perioadă, gândiți-vă întotdeauna la consecințe.
- Nu vă riscați sănătatea pentru doar câteva secunde de distracție;
- Este important să conștientizați pericolul utilizării necorespunzătoare a acestor obiecte pentru evitarea producerii unor situații nedorite;
- Nu aprindeți artificiile în încăperi și spații închise, balcoane, holuri de bloc și terase;
- De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în apropierea surselor de încălzire;
- Nu permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Pompierii ialomițeni vă doresc un an nou plin de sănătate, fericire și momente de neuitat alături de cei dragi.
La mulți ani!
sursa: ISU Ialomița