comenzi la domiciliu cliseru.ro

Autoturism căzut în Brațul Borcea. O persoană s-a autoevacuat, alte două sunt căutate

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
03/07/2021 | Lege si Ordine

Prin apel la 112, în cursul acestei dimineți în jurul orei 03.35, salvatorii de la Stația de pompieri Fetești au fost alertați, că în Brațul Borcea al Dunării pe raza comunei Bordușani, un autoturism a căzut în apă.

Misiune Salvare Barca Isu

În interiorul mașinii se aflau 3 bărbați cu vârste cuprinse între 38 și 50 de ani, din care un bărbat de 38 de ani s-a autoevacuat, iar ceilalți 2 au rămas captivi în interior.

Bărbatul a fost cel care a alertat echipele de căutare-salvare și în cel mai scurt timp, au plecat spre locul evenimentului două echipaje de salvatori cu o autospecială și o barcă, aceștia executând misiuni de monitorizare.

La locul evenimentului a venit în sprijin și un echipaj al SAJ Ialomița care a acordat primul ajutor medical bărbatului care s-a autoevacuat, ulterior acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Fetești.

În sprijin, au fost solicitați și scafandri militari din cadrul ISU București-Ilfov. ISU Ialomița

UPDATE: La misiunea de căutare a celor două persoane, au mai fost alocate încă un echipaj de scafandrii din cadrul ISU BIF și o barca din cadrul Stației de pompieri Fetești.

UPDATE: Autoturismul a fost localizat.

UPDATE: Cele două victime au fost extrase din autoturism.

Misiune Cautare

UPDATE: Autoturismul a fost recuperat

Masina Cazuta In Apa