Află care sunt tendințele în modă pentru anul 2017
Anul 2017 aduce noutăți interesante, în ceea ce privește moda, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Știm deja că femeile sunt niște împătimite ale modei, însă nici bărbații nu se lasă mai prejos.
Dacă până acum tendințele includeau anii ’70, din 2017, lucrurile se schimbă puțin. Ce se mai poartă, în continuare, și unde creatorii de modă au intervenit făcând modificări substanțiale, citiți în acest articol.
Jachetele supradimensionate, vedetele sezonului cald
În sezonul primăvară-vară 2017, femeile se bucură de o mai mare lejeritate în ceea ce privește ținutele pe care le pot alege, deoarece designerii au recomandat sacourile și jachetele ce au umeri supradimensionați. Astfel, nu se mai pune accentul pe haine care ar putea fi chiar prea inconfortabile, ci pe libertatea de mișcare. Cel puțin, în partea de sus a corpului. În partea de jos, se recomandă fuste mini, cu motive florale sau geometrice, pantalonii skinny sau colanții, care au ajuns foarte populari, încă de la finele anului 2016. Stilul sportiv și cel urban acaparează moda feminină, în acest an, așa că, doamnelor și domnișoarelor, aveți ocazia de a vă simți bine în propria piele, iar nu încorsetate și cuprinse între niște standarde absurde.
- “Vedetele”, ca să spunem așa, sezonului cald 2017 vor fi tricourile XL, de preferat cu mesaje haioase și imprimeuri inspirate din desenele animate care au câștigat mulți fani, de-a lungul timpului, precum și cele moderne, foarte populare printre copiii acestei generații. Să nu uităm de accesorii! Se poartă cele masive, chokerele, fundițele, gentuțele de inspirație pop art sau, pentru femeile business, gențile de calitate, realizate din piele naturală, având și franjuri discreți. Dacă ești tipul de fată care se îmbracă în stilul casual, rucsacii sunt alegerea perfectă. Oriunde te-ai încadra, poți da click aici, ca să vezi modelele pe care Zevo.ro le propune în acest sezon.
- Probabil ați observat deja acest element adăugat la ținutele de petreceri, dar și de seară, la o plimbare în parc. Este vorba despre dresurile tip plasă, cu model mai rar sau mai des, depinde de ținuta la care îl veți purta. În general, este vorba despre dresuri în culoarea neagră, însă mai pot fi și alte variante. Se pot purta cu: rochii drepte, fuste mini, pantaloni și jeanși scurți, topuri.
- Dungile verticale sunt, si ele, un alt must-have, în acest sezon. Începând cu acele cămăși-bluze bleu-albastre pe care le vedem când mergem la cumpărături și continuând cu sacouri, rochii și salopete, dungile verticale au fost foarte bine primite pe scena modei, întrucât ajută la construirea unei talii mai suple, iar femeile care poartă acest model par și mai înalte, totodată. De asemenea, dungile verticale imprimă oricărei ținute și un aer mai sobru, mai serios, putând fi purtate, cu succes, la ținutele de birou.
- Rochia-cămașă este un alt element care vine să întregească moda pentru anul 2017. Acest model este avantajos cam pentru orice tip de corp, fiindcă nu este nici scurtă, dar nici prea lungă, nici stramtă, dar nici prea largă, nici prea tinerească, dar nici prea vintage… și lista poate continua de aici. Este tipul de îmbrăcăminte comodă, având, uneori, și buzunare în zona bustului, sau nasturi pe care îi putem încheia când dorim sau să lăsăm partea de sus mai decoltată. Tipul de femeie care sigur se va bucura să poarte o astfel de rochie este cea activă, care se află mereu în mișcare.
- Bineînțeles, nu vor fi neglijate nici femeile romantice, care preferă un stil format din îmbrăcăminte realizată din materiale vaporoase. Acestea pot fi mereu actuale, dacă aleg să poarte și coliere statement, curele pentru talie și alte accesorii care să le puna în evidență atuurile.
- Nelipsit din modă feminină, nici în anul 2017, este denimul: de la clasicele cămăși, la pantaloni, jachete, veste, dar și rochii, denimul nu se demodează niciodată, doar ia, uneori, mici pauze. După cum am menționat deja, anul acesta articolele vestimentare din denim sunt printre primele pentru care se optează, atunci când se dorește o ținută casual, foarte lejeră, confortabilă, de zi cu zi.
Vom încheia partea dedicată doamnelor și domnișoarelor menționând că designerii au ales și culoarea-vedetă a anului 2017: Greenery, conform Pantone. Nu doar la haine, ci și la accesorii, această nuanță de verde face furori!
Ce vor purta bărbații? Imprimeurile camuflaj sunt pe val!
Pentru bărbați, lucrurile stau puțin mai simplu. Articole precum blugii sau tricourile polo se poartă și în 2017, cu mici schimbări. Știm că jeanșii nu se vor demoda poate niciodată și că doar unele aspecte mai diferă, de la an, la an, cum ar fi culoarea predominantă, cu rupturi sau nu prea, aplicații etc. Pentru bărbații care vor calitate, design și actualitate, într-o singură pereche de jeanși, există Bman.Ro/Blugi-Barbati, site-ul adresat celor care își doresc versatilitate în garderobă.
Trecând la tendințele care tocmai s-au impus în moda bărbătească, descoperim imprimeurile tip camuflaj. Le veți găsi pe o pereche de pantaloni cargo sau o geacă parka (articol vestimentar care a intrat în forță de anul trecut). Alt element pentru moda bărbăteasca 2017 îl constituie hainele cu umeri lați, de mărimea XXL. Acestea le conferă celor care le poartă acel aer că abia au ieșit din sala de gimnastică.
Ca accesorii, rucsacurile de toate tipurile nu vor trece neobservate, mai ales că designerii inventează mereu modele și imprimeuri tot mai originale.
Iată, așadar, că moda pentru 2017 este chiar surprinzător de plăcută, atât pentru doamne, cât și pentru domni. Mult succes în crearea celor mai interesante ținute!