Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Accidente si evenimente rutiere din perioada 19 – 22 februarie

Publicat de Obiectiv Ialomita
25 februarie 2016, 11:03 AM

Accidente în Slobozia, pe DN2A și Șoseaua Amara

În perioada 19 – 22 februarie, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile desfăşurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 371 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 7 certificate de înmatriculare retrase şi 17 permise de conducere reţinute în vederea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 139 conducători auto, 36 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 98.000 lei.

Infracţiuni la regimul rutier        

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, care emanau halenă alcoolică, au fost depistaţi în timp ce se aflau la volanul unor autoturisme, în trafic.

Cei în cauză au fost testaţi cu aparatul etilotest Drager rezultând valori cuprinse între 0,47 şi 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior  fiind transportaţi la cele  mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiilor.

Totodată, din verificările efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că doi dintre aceştia, doi tineri de 18 şi 33 de ani, din comuna Bueşti, respectiv Ograda, nu posedau permise de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 * * *

Poliţiştii rutieri au depistat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 57 de ani, în timp ce conduceau autoturisme, deşi nu posedau permise de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Poliţiştii au întocmit în toate cazurile prezentate dosare penale.

Accidente rutiere 

În perioada  19 – 22 februarie, pe raza judeţului Ialomiţa s-au produs trei evenimente rutiere soldate cu vătămarea corporală a trei persoane.

Primul eveniment rutier s-a produs sâmbătă, pe şoseaua Amara, în jurul orei 07:00.

În timp ce un bărbat de 54 de ani, din judeţul Călăraşi conducea un autoturism din direcţia Slobozia către Amara, a acroşat un biciclist care ar fi schimbat direcţia de mers fără să se asigure.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, un bărbat de 59 de ani, din municipiul Slobozia.

Conducătorul auto şi biciclistul au fost testaţi alcoolscop, rezultatele fiind negative.

 * * *

Câteva ore mai târziu poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că un pieton ar fi fost acroşat în timp ce traversa strada pe marcaj pietonal, iar conducătorul autoturismului şi-a continuat deplasarea fără a opri la locul accidentului.

Poliţiştii au demarat de îndată verificările, reuşind identificarea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 21 de ani, din municipiul Slobozia, care a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a pietonului, o femeie de 47 de ani, din judeţul Brăila, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate

* * *

Cel de-al treilea eveniment rutier s-a produs duminică, în jurul orei 14:30.

În timp ce un tânăr de 28 de ani, din municipiul Slobozia, conducea un autoturism dinspre localitatea de domiciliu către comuna Bucu, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a acroşat glisiera metalică şi un arbore, răsturnându-se în afara părţii carosabile. Vezi foto

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest Drager rezultând valoarea de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i ulterior recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În toate cele trei cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

accident politia - IPJ Ialomita trecere de pietoni

Știri recente:

Primarul municipiului Slobozia, Alexandru Potor: Am redus cheltuielile de funcționare cu 5,6 milioane de lei, doar în primele trei luni ale anului
Bacalaureat 2025: În Ialomița, rata de promovare cumulată (înainte de contestații) este de 67,53 %
Consiliul Județean Ialomița se convoacă în ședință ordinară în data de 26.06.2025, în Sala de conferințe a Conacului Bolomey din localitatea Cosâmbești, având pe ordinea de zi:
Școala de Vară Cantus Mundi organizată în premieră la Slobozia
Fetești: Persoane reținute pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna IUNIE 2025
Rețele Electrice România: întreruperi programate, Ialomița, 16 - 20 IUNIE
Agrichim

Adi Ecoo 2009 - Colectare Selectiva

Diami

Telefonul Varstnicului

ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net