Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, că termenele pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2023 diferă, în funcție de tipul entității raportoare, astfel:
29 mai 2024 (150 de zile de la închiderea exercițiului financiar) este data limită de raportare de către: societățile comerciale, societățile/companiile naționaleș regiile autonome; institutele naționale de cercetare-dezvoltare; persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România; subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepția subunităților deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European.
29 aprilie 2024 (120 de zile de la încheierea exercițiului financiar) este data limită de raportare de către: Persoanele juridice fără scop patrimonial de utilitate publică; Organizații sindicale și patronale; CAR unități militare; CAR salariați înființate potrivit Legii 122/1996; Uniuni teritoriale salariați înființate potrivit Legii 122/1996; Uniunea Națională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților din România, înființată în baza Legii 122/1996;