Accident rutier pe raza municipiului Slobozia
Duminică, 08 martie, pe raza municipiului Slobozia, s-a petrecut un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În timp ce o femeie de 35 de ani, din comuna Mărculeşti, conducea un autoturism din direcţia Slobozia către Cosâmbeşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Totodată, aceasta a fost testată alcoolscop, rezultatul indicat de aparatul Drager fiind negativ.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Siguranţa participanţilor la trafic, prioritate a poliţiştilor ialomiţeni
În acest sfârşit de săptămână, 06 februarie – 08 martie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile desfăşurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 273 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 6 certificate de înmatriculare retrase şi 14 permise de conducere reţinute în vederea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 116 conducători auto, 20 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 84.000 lei.
Infracţiuni la regimul rutier
Poliţiştii rutieri au depistat vineri, 06 martie a.c., pe Drumul Naţional 2A, în comuna Sfântu Gheorghe, un bărbat de 37 de ani din aceeaşi localitate, care conducea un autovehicul pe drumurile publice, fără a respecta prevederile legale.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, autovehiculul condus de către acesta tracta, de asemenea, o remorcă, ambele fiind neînregistrate şi neînmatriculate.
* * *
Un bărbat de 40 de ani, din comuna Sineşti a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Lilieci, deşi consumase anterior băuturi alcoolice.
Cel în cauză a fost testat alcoolscop, rezultatul indicat de aparatul Drager fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, acesta a fost condus la cea mai apropiată unitate spitalicească, pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale.