Accident rutier la Gimbășani
Accident rutier produs în satul Gimbășani, pe DJ201.
Echipaje de la Detașamentul Slobozia – Garda de Intervenție Slobozia, cu o autospecială pentru stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale SAJ Ialomița au intervenit astăzi, în jurul orei 12:35 în satul Gimbășani din comuna Cosâmbești, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau 5 persoane(4 adulți și un minor).
În urma evenimentului au rezultat cinci victime, din care una încarcerată.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei, ulterior aceasta a fost preluată de un echipaj SAJ.
Victimele au fost evaluate de echipajele medicale de la locul intervenției, ulterior echipajul SMURD a preluat o victimă, echipajul SAJ două victime, toate transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale suplimentare.
Celelalte 2 victime( minorul și un adult) după evaluare, au refuzat transportul la spital și au rămas la locul intervenției.
Militarii au mai acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.
ISU Ialomița