livrari la domiciliu apa de masa la domiciliu slobozia

Accident rutier la Amara. Doi minori au fost loviți, fiecare de câte un autoturism

În această seară, în jurul orei 20:00, pe raza localității Amara, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a doi minori, de 6 și 12 ani și a unei femei în vârstă de 26 ani.

 

La locul accidentului s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două echipaje ale SAJ Ialomița – substația Slobozia. În urma impactului, autoturismele au acroșat doi minori, un băiat și o fetiță, cu vârstele de aproximativ 12 ani și 6 ani, care se aflau pe trotuarul de lângă partea carosabilă. Acestora le-a fost acordat primul ajutor de către echipajele medicale de la locul intervenției. Băiatul a suferit un traumatism la membrul superior drept și escoriații, iar fetița suspiciune de fractură la membrul inferior stâng. Din eveniment a mai rezultat o victimă, pasageră în unul din autoturisme, în vârstă de aproximativ 26 de ani, care a suferit un atac de panică. Toate cele trei victime, au fost preluate și transportate de către echipajul SMURD și echipajele SAJ, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Militarii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului. (ISU Ialomița)

Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că șoferul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe raza orașului Amara, nu a observat intenția altui conducător auto care se deplasa în aceeași direcție de mers de a vira la stânga și a intrat în impact cu acesta. În urma coliziunii, un autoturism a ajuns pe trotuarul de pe marginea drumului lovind un minor, iar cel de-al doilea autoturism a intrat într-un copac de pe marginea drumului, acesta lovind un alt copil. De asemenea, în urma accidentului, o femeie în vârstă de 26 de ani, pasageră al celui de-al doilea autoturism, a fost rănită.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (IPJ Ialomița)