Accident mortal la Malu. Coliziune între un autobuz și un autoturism

Accident rutier mortal în localitatea Malu, Ialomița. Un bărbat în vârstă de 36 de ani a decedat, după ce autoturismul în care se afla a intrat în coliziune cu un autobuz, pe DN2A, pe raza localității Malu.

Evenimentul a fost anunțat prin 112 în această dimineață, în jurul orei 05.25, iar la fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat SMURD de la Secția Urziceni.

În momentul sosirii acestora, bărbatul era decedat, pompierii intervenind pentru scoaterea trupului neînsuflețit dintre fiarele contorsionate.

ISU Ialomița |foto din arhivă