Accident mortal la Cotorca
Un accident care s-a soldat cu decesul unei persoane a avut loc miercuri, 12 decembrie, pe DN2, în localitatea Cotorca.
În timp ce un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Vaslui, se deplasa la volanul unei autoutilitare (dubiță) pe direcția București – Buzău, în localitatea Cotorca, din motive deocamdată necunoscute, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu spatele unui autotir de Vrancea staționat pe același sens de mers. În urma impactului, pasagerul de pe locul din dreapta față al autoutilitarei, un tânăr în vârstă de 18 ani, a murit pe loc.