Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Accident feroviar: Tractor lovit de tren în Ialomița

Publicat de Obiectiv Ialomita
27 iunie 2017, 9:55 AM

Accidentul a avut loc pe trecerea la nivel cu calea ferată din zona satului Broșteni, în această dimineață, în jurul  orei 07.30.

Utilitara era condusă de un bărbat în vârstă de 44 de ani, care a fost rănit grav.

În momentul coliziunii, trenul transporta persoane pe ruta Urziceni – Slobozia, însă niciuna dintre acestea nu a suferit leziuni.

De altfel, călătorii au fost cei care au scos șoferul dintre fiarele tractorului avariat, până la sosirea echipelor de intervenție.

Pentru gestionarea situației de urgență, au intervenit cadrele Detașamentului Urziceni cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și au lucrat în colaborare cu cadrele echipajului de la Serviciul Județean de Ambulanță pentru acordarea îngrijilor medicale rănitului.

La fața locului a fost mobilizată și intervenția aeromedicală, pentru preluarea pacientului și transportul lui la o unitate medicală specializată din București.

accident ialomita tren

Știri recente:

Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Traficant internațional de droguri de risc, prins de polițiști, în flagrant delict, la Urziceni
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net