Fetești: La volan, beat și fără permis de conducere. Prins de polițiști după ce a fugit de la locul accidentului. Două persoane rănite
Cercetat penal pentru cumul de infracțiuni la regimul rutier, după ce a provocat un accident de circulație
La data de 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Fetești au intervenit la un accident rutier produs în municipiul Fetești, soldat cu rănirea a două persoane.
Din primele cercetări efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat de 24 de ani, din Fetești, conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, ar fi efectuat o manevră de depășire, iar la revenirea pe banda sa de circulație a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a doi bărbați de 26 și 30 de ani, pasageri al autoturismului, fiind transportați la unități medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului, fiind identificat în cel mai scurt timp de polițiști și testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere și părăsirea locului accidentului.
Rezultatele acțiunilor desfășurate de polițiștii din Ialomița în perioada 1-3 noiembrie
În cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi liniştii publice și prevenirea accidentelor rutiere, pe perioada week-end-ului polițiștii ialomițeni au intervenit la 155 de evenimente și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale.
În urma activităților, au fost constatate 37 de infracţiuni, dintre care 11 au fost contra persoanei, 16 contra patrimoniului și 6 contra siguranței circulației pe drumurile publice.
De asemenea, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 501 sancţiuni contravenţionale în cuantum de peste 154.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 25 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 2 noiembrie a.c, 2 șoferi au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, pe raza localității Colelia, un conducător auto de 64 de ani, a fost oprit în trafic și testat alcoolscop de polițiști, valoarea indicată de aparatul etilotest indicând 0,54 mg alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, un alt șofer de 23 de ani din comuna Valea Măcrișului a fost depistat pe raza localității de domiciliu conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice, testul efectuat cu aparatul Drager indicând o valoare de 0,74 mg alcool pur în aerul expirat.
Șoferii în cauză au fost conduși la unități medicale de pe raza județului pentru recoltarea de probe biologice.
* * *
Alți 3 șoferi ialomițeni cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani sunt cercetați penal de polițiști după ce au fost opriți în trafic și au refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât și recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cazul a doi dintre aceștia, polițiștii au stabilit că nu dețineau permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.