60 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenția în cazul accidentelor rutiere, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și salvarea animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 60 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore. În urma solicitărilor primite, 49 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de aceștia, amintim:
Acciente rutiere la Bucu, Mărculești și Fetești
O atenție deosebită a fost acordată celor trei accidente rutiere produse pe raza localităților Bucu, Mărculești și Fetești. În urma acestora, nouă victime, conștiente și cooperante au fost monitorizate de echipajele medicale, iar ulterior trei dintre ele au fost transportate la unități spitalicești pentru investigații de specialitate.
Salvarea unui pisici blocată pe acoperișul unei locuințe din Slobozia
Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit în data de 08.11.2026, în jurul orei 17:30, pentru salvarea unui pisici blocată pe acoperișul unei locuințe, în municipiul Slobozia. Cu ajutorul echipamentelor din dotare, animalul a fost coborât și predat în siguranță proprietarilor.
În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 4 incendii înregistrate la nivel județean, astfel:
Incendiu la o clădire dezafectată din localitatea Armășești
Sâmbătă, 07 noiembrie 2026, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de izbucnirea unui incendiu la o clădire dezafectată din localitatea Armășești.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta cu flacără într-o încăpere a construcției. În urma evenimentului, a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Incendiu izbucnit la tabloul electric al unui bloc de locuințe din orașul Țăndărei
Tot în data de 07 noiembrie 2026, salvatorii ialomițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la tabloul electric al unui bloc de locuințe din orașul Țăndărei. Sursa de aprindere a constituit-o scurtcircuitul electric generat de o siguranță defectă sau supradimensionată. În urma manifestării acestuia, a ars izolația din jurul siguranței.
Incendiu produs la un autoturism, pe autostrada A2 (Stația de taxare – Fetești)
În intervalul de referință, echipaje operative din cadrul inspectoratului au fost solicitate să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism, pe autostrada A2 (Stația de taxare – Fetești. În contextul manifestării acestuia, autoturismul a ars în proporție de 70%. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, generat de un cablu defect.
Incendiu izbucnit la un garaj în municipiul Slobozia
O altă intervenție desfășurată în perioada menționată a vizat stingerea unui foc izbucnit la un garaj în municipiul Slobozia. Efectul termic produs de supraîncălzirea unui aparat de încălzire a constituit, cel mai probabil, cauza producerii acestuia, în urma căruia au fost afectați aproximativ 25 de metri pătrați din construcție.
Asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor
În perioada supusă analizei, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul desfășurării a trei evenimente sportive (meciuri de fotbal, meci de handbal) organizate în municipiul Slobozia, respectiv localitatea Gheorghe Doja.
Recomandările formulate permanent de noi și comunicate în spațiul public sunt măsuri simple la îndemâna oricui, iar acestea pot preveni orice situație de urgență sau pot salva vieți în cazul producerii lor.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Ialomița