Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Zi specială la Giurgeni, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena

Publicat de Obiectiv Ialomita
27 mai 2018, 10:24 AM

Locuitorii comunei au sărbătorit luni, 21 mai, de la cel mai mic până la cel mai în vârstă, ziua localității, aflată la a VI-a ediție.

La primele ore ale dimineții au participat la slujba religioasă de la biserica ce poartă hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, apoi, după orele prânzului, s-au strâns la Căminul Cultural „Emil Chiriță” să-i urmărească pe toți cei care au susținut un program artistic.

Pe scena amplasată în curtea căminului cultural au urcat, pe parcursul zilei, zeci de formații, grupuri vocale, ansambluri folclorice, elevi care au prezentat o sumedenie de momente artistice.

Sărbătoarea a fost deschisă de renumitul grup de mandoline „Nuferii Dunării”, condus de învățătorul Gheorghe Andrei, fiind urmați de elevii clasei a III-a, îndrumați de învățătoarea Rodica Matără, care au prezentat cântece pe tema Centenarului Marii Uniri, iar elevii de la Școala Gimnazială Giurgeni, sub îndrumarea profesorului Munteanu Florina, au prezentat momente poetice pe aceeași temă.

A urmat un moment folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Valurile Dunării” Junior, coregraf Nicu Iancu, instructor David Eugen și Grupul vocal bărbătesc „Valurile Dunării”, iar câteva eleve de la Școala Gimnazială, sub îndrumarea bibliotecarului Grigore Mirela, au prezentat dansuri moderne. Programul a continuat cu un moment de francofonie, susținut de elevii de la școala Giurgeni, sub îndrumarea profesoarei Cioară Mariana, dar și cu un spectacol folcloric pus în scenă tot de ansamblul folcloric „Valurile Dunării”.

Un moment emoționant a fost acela când primarul Dinu Valere a decernat plachete și a oferit flori și mici cadouri veteranilor/văduvelor de război, familiilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, dar și fiilor și fiicelor satului care au împlinit vârsta de 18 ani.

Tanti Ioana Nechifor, văduvă de război, care are 96 de ani și este cel mai vârstnic locuitor al comunei, cele mai longevive cupluri și tinerii majori, toți au fost felicitați de primar și aplaudați îndelung de participanții la eveniment. Momentele artistice au continuat în stil etno cu grupul de fete de la școala gimnazială Giurgeni, dar și cu alte momente vocale și instrumentale susținute de grupul de mandoline „Nuferii Dunării”, dar și de ansamblul folcloric „Valurile Dunării”.

Seara a fost rezervată invitaților speciali, care au făcut o atmosferă de zile mari: Nicoleta Rădinciuc Vlad, Claudia Ghițulescu și Elena Merișoreanu, petrecerea încheindu-se cu concertul trupei DJ Rynno&Sylvia. Mulți s-au prins în hore, au dansat cu drag alături de invitați și au fredonat melodii ale artiștilor.
Spectacolul a fost prezentat de Elena Gârbacea, care a și interpretat o serie de melodii populare. Ziua comunei Giurgeni s-a încheiat cu un frumos foc de artificii.

dinu valere dj rynno & sylvia elena garbacea elena merisoreanu giurgeni sarbatori ziua comunei

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net