Zgonea: „Facturile la curent pentru cetăţeni vor scădea, ca urmare a unei legi votate în Parlament”

Facturile la energie electrică pentru cetăţeni şi consumatorii industriali vor fi mai mici, ca urmare a adoptării în şedinţa de marţi a plenului Camerei Deputaţilor a legii privind aprobarea OUG nr. 57/2013, prin care este reeşalonată acordarea de certificate verzi către producătorii de energie regenerabilă.

valeriu zgonea

Proiectul de lege face parte din priorităţile legislative ale Camerei Deputaţilor pentru această sesiune parlamentară, necesare pentru asigurarea unei guvernări eficiente, pentru creşterea nivelului de trai şi pentru sprijinirea creşterii economice.

“Reeşalonarea acordării certificatelor verzi către producătorii de energie regenerabilă a avut ca principal obiectiv scăderea preţului la energia electrică pentru populaţie, dar şi pentru agenţii economici. Astfel, vom reuşi să micşorăm facturile la energie, dar şi să păstrăm investiţiile în energie regenerabilă”, a declarat Valeriu Zgonea.

Pe de altă parte, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că amânarea datei de aplicare a acestei legi, în urma cererii de reexaminare formulată de preşedintele Traian Băsescu, ar fi putut avea efecte pe plan social, prin creşterea bruscă a costurilor energiei peste limite suportabile, cât şi în plan economic, ducând la blocarea întregului sistem de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

“Este nevoie să păstrăm un echilibru între susţinerea investiţiilor în sectorul producerii energiei electrice din surse regenerabile, siguranţa sistemului energetic naţional şi preţul pe care îl poate suporta cetăţeanul. Suntem determinaţi să facem acest lucru, indiferent de piedicile pe care le vom întâmpina din partea preşedintelui Traian Băsescu”, a spus Valeriu Zgonea.

Cabinetul Preşedintelui Camerei Deputaţilor – VALERIU ŞTEFAN ZGONEA | foto: facebook