Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Viața unei gropi

Publicat de Obiectiv Ialomita
3 martie 2014, 9:30 PM

Azi, 03 martie, în Slobozia, pe strada Gh. Lazăr, s-a „născut” o nouă groapă. Numele ei este Tănțica, iar acest articol este jurnalul ei.

viata unei gropi din slobozia

Ziua 1

În prima zi de viață, Groapa Tănțica a primit în dar un băț.

  • Informații proaspete ora 21:00:  Tănțica a rămas fără băț. Acum are o cutie de carton.  Sperăm să îi țină de cald peste noapte…

Ziua 2:

groapa tantica slobozia ziua 2

Tănțica este tristă și înfrigurată. A stat toată noaptea în ploaie și frig, singurică în mijlocul drumului, protejată doar de o păturică de carton. 

În această dimineață, un om cu suflet mare, a reușit să-i readucă un zâmbet timid, cadorisind-o cu o creangă mare de castan.

Este foarte mândră de cele două frunzulițe arămii.

 

 

 

…………………

gropa tantica ziua 2 1 slobozia

Update 16.30:

Groapa Tănțica este foarte fericită, pentru că azi a primit o grămadă de pietre, dar și extrem de mândră pentru că, până în prezent, nicio altă groapă din Slobozia nu a mai beneficiat de o asemenea atenție într-un timp atât de scurt de la „naștere”.

Totodată, mulțumește presei pentru mediatizarea poveștii sale, dar și cititorilor care au promovat situația ei pe rețelele de socializare.

 

 

 


Ziua 3:

Afară este urât, iar Tănțica se cam plictisește. Ronțăie încet, încet, pietrele pentru a-i trece timpul mai ușor.


Ziua 4:

Plouă, plouă, plouă. Tănțica este udă toată și visează la o umbrelă de asfalt…


groapa tantica ziua 5

Ziua 5

Tănțica este o fetiță cuminte și papă pietrele încet și sigur.  Vrea să se facă mare și frumoasă și să o întreacă pe străbunica ei (Să-i fie țărâna ușoară!) –  o fostă groapă de pe Strada Ialomiței, despre care aminteam pe undeva pe aici: DADP Sobozia a intervenit cu Detaşamentul de Forţă Specială şi a udat afară cu furtunul montat la gura de apă!

 

 

 


Ziua 6

groapa tantica ziua 6Cu ocazia zilei de 8 martie, Tănțica a primit o floricică! De emotie, s-a adâncit și mai mult. Este fericită!

La mulți ani, Tănțica!

groapa tantica 8 martie ziua 6

 


groapa tantizca ziua 7Ziua 7

Nu știm ce se întâmplă cu Tănțica, pentru că mănâncă mult și nu se gândește la siluetă. Zi de zi ronțăie pietricele, care, să fie clar, și se poate vedea…, o îngrașă.

Probabil este ceva pe sistem nervos.. Ieri a avut o mare supărare. La nici 10 minute după ce a primit floricica, un om cu suflet negru i-a luat-o cu forța. Furt la drumul mare, nene! Urât din partea ta!

Cum să facem să-i treacă supărarea? Pentru că este atât de nervoasă, încât va păpa toate pietrele și se va face „cât casa” sau chiar cât …orașul!


Ziua 8

Tănțica și-a mai revenit puțin din depresie. A primit peste 100 de „Like” pe Facebook și este mai zâmbăreață. Momentan face curățenie. Mâine așteaptă musafiri!


Ziua 9

Cea de-a noua zi a trecut, musafirii n-au venit… Tănțica nu s-a supărat. Oricum nu reușise să
termine curățenia. In plus, nu avea loc pentru toți musafirii, așa că a trebuit să arunce din lucrurile vechi.


Ziua 10

Petrecere mare la Tănțica. Familia Gropescu, Vasile Gură de Canal, Fundatura, dar și multe alte personalități importante din breaslă, au onorat invitația Tănțicăi.

gropi gura de canalizare slobozia

 Ziua 11 – Șase pe Tănțica!

Astăzi, Tănțica a beneficiat de servicii pe măsura faimei și notorietății dobândite în cele 10 zile de viață. Aproape că nu ne-a venit să credem de câtă atenție are parte.

Astfel că, nu unul, nu doi, nu trei… ci șase mari „medici stomatologi” au lucrat la plombarea ei!  Inițial, sărmana, se și speriase când a văzut marea echipă. A zis că e pe moarte, Doamne ferește. Apoi s-a linișit, când a aflat că este doar un control de rutină urmat, însă, de un tratament intensiv, cum numai prințesele au parte în ziua de azi.

Meșteri mari, asistenți, echipamente care mai de care… O fi ea tânără și neînsemnată, dar prin forțele proprii a reușit să-și facă simțită prezența. Este deja mult peste celelalte.

Gropile de pe Autostrada Soarelui sunt negre de invidie. De ele se ocupă, în general, maxim doi Gigei cu un „Vasilică”. Acum se află la reanimare, după o așa intervenție complexă. Se simte însă bine și promite că, odată ce va termina tratamentul, va ieși ea în evidență iar.

Trebuie să mai adaugăm că, la rugămințile sale, au fost plombate și alte vecine de pe străduța ei.

 

 

 

8 martie groapa slobozia

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net