Urziceni: Două persoane reţinute de poliţişti, pentru favorizarea infractorului

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut ieri, 28 aprilie a.c., pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, două persoane, o femeie şi un bărbat de 36, respectiv 33 de ani, ambii din municipiul Urziceni.

Cei în cauză au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului.

Astăzi, 29 aprilie a.c., cei doi tineri urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni cu propunere de arestare preventivă.

Măsura a fost luată urmare a continuării cercetărilor cu privire la conflictul spontan ce a avut loc în ziua de 12 martie a.c., pe raza municipiului Urziceni, între opt persoane, domiciliate pe raza localităţii, altercaţie iscată pe fondul unor neînţelegeri anterioare.

În urma conflictului, o femeie de 36 de ani, din Urziceni a fost agresată cu un corp contondent. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Urmare a incidentului, doi dintre participanţi au fost reţinuţi de organele de poliţie fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de şantaj, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar faţă de celelalte persoane a fost luată măsura sancţionării contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate.