Urmărire ca-n filme pentru prinderea unor indivizi care au încercat să înșele o bătrână
În dimineaţa zilei de marți, 19 februarie, în jurul orei 08.00, agenţii Postului de Poliţie Ciocârlia au fost sesizaţi de către o localnică de 73 ani, despre faptul că persoane necunoscute au încercat să o înşele cu suma de 500 lei.
Pentru verificarea aspectelor sesizate, la faţa locului s-a deplasat cu operativitate o echipă de cercetare, ocazie cu care s-a stabilit că la domiciliul victimei s-au prezentat doi tineri necunoscuţi care, sub pretextul că au fost trimişi de fiul acesteia, i-au solicitat suma de 500.
Pentru a fi cât mai credibil, unul dintre tineri i-a înmânat victimei un telefon mobil pentru a vorbi cu fiul său, însă femeia nu i-a recunoscut vocea şi a refuzat să plătească suma cerută.
Totodată, femeia şi-a sunat fiul de pe telefonul personal pentru a se convinge dacă cele spuse de suspecţi sunt adevărate, moment în care şi-a dat seama că a fost înşelată.
Ulterior, suspecţii au părăsit locul faptei cu un autoturism şi au fost identificaţi pe raza comunei Bărbuleşti, însă au refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale poliţiştilor şi şi-au continuat deplasarea către municipiul Ploieşti.
Poliţiştii au urmărit autoturismul până în localitatea Sălciile din judeţul Prahova, unde tinerii au abandonat autoturismul şi au fugit pe câmp.
În urma colaborării Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova au fost identificaţi suspecţii în persoanele a doi tineri de 19, respectiv 21 ani, domiciliaţi în judeţele Teleorman şi Prahova.
Autoturismul a fost ridicat de poliţişti şi indisponibilizat la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni pentru continuarea cercetărilor.
Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni pentru audieri, faţă de aceştia fiind luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
Prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi tineri sunt şi suspecţi de comiterea unei alte infracţiuni de tentativă la înşelăciune comisă pe raza comunei Moldoveni în luna ianuarie a.c.
În cursul acestei zilei de miercuri, 20 februarie, suspecţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni cu propunere de arestare preventivă.