Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Trofeul Festivalului „Zărzărică-zărzărea”, câștigat de formația de dansuri mixte „Cununa Bărăganului” din Săveni

Publicat de Obiectiv Ialomita
12 iunie 2017, 5:13 PM

Vineri, 9 iunie, pe scena Căminului cultural din comuna Gheorghe Doja, s-a desfăşurat faza finală a celei de-a XXV-a ediţii a Festivalului judeţean de folclor „Zărzărică, zărzărea“.

Artiştii calificaţi în urma fazei zonale s-au întrecut în cadrul celor cinci secţiuni din concurs: solişti vocali, secţiune instrumentală (solişti instrumentişti, grupuri instrumentale şi tarafuri), grupuri vocale, dansuri populare, ansambluri şi grupuri folclorice tradiţionale.

Au participat concurenți din localitățile: Albeşti, Andrășești, Borduşani, Bucu, Căzănești, Cocora, Coșereni, Făcăeni, Gheorghe Doja, Giurgeni, Gura Ialomiței, Jilavele, Luciu, Munteni Buzău, Reviga, Săveni, Slobozia, Sudiți, Vlădeni, Țăndărei.

Repertoriul, ţinuta scenică, calitatea interpretativă a dansurilor și cântecelor prezentate au fost apreciate de către juriu, iar la sfârșit s-au acordat diplome, premii și trofeul festivalului.

Trofeul Festivalului a fost acordat formației de dansuri mixte „Cununa Bărăganului” din Săveni.

Menționăm că la secțiunea soliști vocali, vârsta 8 – 11 ani, premiul I a fost obținut de Firat Melisa din Făcăeni, la vârsta 12 – 15 ani, premiul I a fost câștigat de Dumitrașcu Nicole (prezentatoarea festivalului) – Slobozia. Tot la secțiunea soliști vocali, vârsta 16 – 35 de ani, premiul I a fost acordat domnișoarei Anciu Anca (Slobozia).

La secțiunea soliști instrumentiști, locul I a fost obținut de Grupul instrumental de mandoline copii, din Giurgeni.

La secțiunea grupuri vocale, premiul I a fost obținut de „Muntencuțele” din Munteni Buzău.

La secțiunea de dansuri populare pentru copii, premiul I a fost câștigat de formația de dansuri populare mixte „Mugurii Bărăganului” din Sudiți, iar la dansuri populare adulți, premiul I a fost câștigat de formația de dansuri mixte Coșereni.

La secțiunea grupuri și ansambluri folclorice tradiționale, premiul I a fost adjudecat de Ansamblul „Mugurelul” din Reviga.

Felicitări tuturor celor care au participat la acest festival-concurs, care au câștigat fie și o mențiune, însă să nu uităm că au fost concurenți care de la un an la altul reușesc să surprindă, să își realizeze singuri piesele (exemplu: Elena Simoiu din Slobozia – locul II), într-un cuvânt, să se perfecționeze.

Programul a fost încheiat de recitalurile susţinute de Ionuț Cocoș – câştigătorul ediţiei precedente, Nicoleta Rădinciuc Vlad, orchestra „Doina Bărăganului“ și Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina“ a Protopopiatului Slobozia.

Organizatorii evenimentului au fost: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, Consiliul local Gheorghe Doja şi Căminul cultural Gheorghe Doja.

Concurs festival folclor ialomita VIDEO zarzarica zarzarea

Știri recente:

Forumul APPR se alătură Farm Europe și participă, în calitate de membru, la Global Food Forum 2025
Anunț de angajare
Mobilizare a polițiștilor din Fetești pentru găsirea unei tinere care a anunțat că este sechestrată
Fundația pentru Tineret Ialomița a lansat proiectul „Centrul de Tineret – Spațiul Dezvoltării Tinerilor!”
Trei persoane din Galați, prinse în flagrant la Slobozia cu 75 kg de pește fără documente de proveniență. Una dintre ele este acuzată și de înșelăciune
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net