Trei formaţii corale se vor întrece într-un concurs de muzică bisericească

Marți, 11 septembrie, începând cu ora 1700, la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din municipiul Slobozia, va avea loc etapa eparhială a Concursului Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” – ediţia a V-a, 2012.
La acest eveniment, organizat de către Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în colaborare cu Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, vor participa 3 formaţii corale: Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia – Dirijor PC Cătălin Stanciu, Corul „Mihail Vulpescu” al Protopopiatului Călăraşi – Dirijor dl Del Vasilache și Corul „Sfântul Antim Ivireanul” al Protopopiatului Olteniţa – Dirijor dl. Ştefan Voicu;
Membrii juriului, care vor aprecia calitatea şi complexitatea interpretării pieselor prezentate în concurs, pe baza unor criterii obiective, stabilite în mod profesionist, vor fi: Preasfinţitul Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor – Preşedinte de onoare; Prof. Dr. Univ. Voicu Enăchescu – Preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România – Preşedinte; Preot Lect. Dr. Matei Zaharia – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” Bucureşti; Arhidiacon Asist. Univ. Iulian Dumitru – dirijorul Coralei „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Din cele trei grupuri corale, juriul va alege pe cel mai bine pregătit, care va reprezenta Eparhia noastră la etapa mitropolitană a Concursului Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” – ediţia a V-a, 2012, ce va avea loc în perioada 1-15 octombrie 2012, la Bucureşti.
Având în vedere că evenimentele culturale organizate de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor s-au bucurat, de fiecare dată, de o bogată participare a credincioşilor, vă invităm să fiţi alături de noi şi cu această ocazie.