Tinerii conservatori din Ialomița și-au ales conducerea

Nicolae Uță a fost ales, sâmbătă, 20 aprilie, președinte al tineretului conservator din Ialomița, din echipa sa făcând parte un președinte executiv, un prim-vicepreședinte, șapte vicepreședinți, un secretar general, șase secretari executivi, dar și trei membrii.

Partidul Conservator Ialomita alegeri tineretLa conferința județeană de alegeri au participat președintele Tineretului Conservator, Alina Cazanacli, Vlad Țone, președintele executiv, deputatul PC, Aurelian Ionescu, președintele PC Ialomița, Zangur Stelică, dar și alți reprezentanți ai partidului.

„Este pentru prima dată în Ialomița când se organizează alegeri și se înființează organizație de tineret la conservatori. Credem că va fi de bun augur. (…) Sunt convins că vom face multe fapte bune pentru județul Ialomița și sunt sigur că mă vor ajuta să fac organizații și la seniori, mai ales că unii dintre ei au participat chiar și la campania electorală și au obținut rezultate foarte bune”, declara Stelică Zangur, președintele PC Ialomița.

Conferința a fost condusă de președinta Tineretului Conservator, Alina Cazanacli, care a reușit să-i ghideze pe tineri pe drumul către crearea unei structuri politice la nivel județean.

Președinta TC afirma că organizația de tineret de la Ialomița ar trebui să se simtă privilegiată, pentru că are alături oameni cu experiență în creionarea unor strategii politice de dezvoltare, fiind convinsă că în acțiunile pe care le vor întreprinde tinerii vor primi un suport major din partea seniorilor dar în special din partea celor care au coordonat de-a lungul timpului organizații de tineret.

În acest context, deputatul Aurelian Ionescu și-a arătat suportul cu privire la organizarea în plan județean a tinerilor conservatori, susținând că dorește ca partidul să ajungă undeva la 10-15% în opțiunile electoratului din Ialomița, asigurându-i pe tineri de tot sprijinul său.

Alegeri tineret Partidul Conservator Ialomita

De asemenea, Vlad Țone, președintele executiv al TC, a explicat celor prezenți că activitatea politică îi poate diferenția de alți tineri, în urma experienței pe care o capătă ca urmare a activităților desfășurate în echipă, experiență care îi poate ajuta în viitor. De asemenea, a recomandat seniorilor conservatori să acorde sprijin noilor membri ai TC, în opinia acestuia organizația nou formată fiind un punct de plecare foarte important în întărirea organizației județene a PC.
„Sunt convins că la Ialomița se pot face multe, iar tinerii vor fi un punct de plecare și nu un punct adiacent organizației de seniori”, a afirmat Vlad Țone.

Cei 70 de delegați prezenți la conferință au reușit să-și închege un Birou Județean, iar președintele lor va fi de acum încolo Nicolae Uță, un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Slobozia, absolvent al Facultății de Agricultură din cadrul USAMV București.

De asemenea, președinte executiv a fost ales Lucian Zevedei (Slobozia), prim-vicepreședinte Cristian Răducanu (Urziceni), secretar general Alexandra Antonescu (Slobozia Nouă), iar vicepreședinți sunt: Eugen Anton (Amara), Marian Ionuț Șincan (Sudiți), Narcis Grigore (Slobozia Nouă), Cristian Mihail Constantin (Urziceni), Dragoș Damian (Slobozia), Dorin Alexandru Herea (Alexeni) și Barbuc Tatiana (Sudiți).

„Mandatul meu de președinte va fi centrat pe promovarea tinerilor din organizație și, totodată, pe structurarea și dezvoltarea partidului în plan local și județean. Într-un interval de maxim un an sper să pun la punct toate organizațiile, inclusiv pe cele de cartier. Pe lângă faptul că aceasta este o obligație statutară, este și fundamentul funcționării cu succes al unei organizații. Alături de voi sper ca până la alegerile locale să creăm o organizație puternică în vederea obținerii unui rezultat cât mai bun care să conducă la o echilibrare pe scena politică locală”, a declarat Nicolae Uță.