Ziarul Obiectiv Ialomita > Locale Ialomita > Țăndărei: Bani uitați de o femeie în bancomat, restituiți de un băiat de 15 ani https://wp.me/p49Kdo-euW

Țăndărei: Bani uitați de o femeie în bancomat, restituiți de un băiat de 15 ani

Vasile Iulian
Vasile Iulian

Un adolescent, în vârstă de 15 ani, din orașul Țăndărei, se poate mândri că a făcut o faptă bună și că poate fi un exemplu pentru noi toți.

Marți, 19 noiembrie, în jurul orei 12.00, Vasile Iulian, elev la Liceul Tehnologic „Paul Georgescu” din Țăndărei, s-a dus la un bancomat din localitate pentru a verifica soldul contului. După efectuarea operațiunii, acesta a rămas în preajmă să-și aștepte o colegă pentru a merge la școală. Ulterior, la bancomat a venit o doamnă care, după ce a încercat să retragă o sumă de bani,  crezând că bancomatul nu are fonduri suficiente sau este defect, a plecat grăbită.

La un moment dat, băiatul a observat că pe ecranul bancomatului scria „vă rugăm să ridicați suma solicitată”, apoi banii în fanta de la bancomat, astfel că i-a scos și a fugit după respectiva femeie.

Pentru gestul său, băiatul a fost recompensat cu 10 lei și cu multă recunoștință din partea respectivei doamnei.

„Era o sumă mare de bani, 400 de lei. Nu m-am gândit la altceva decât să-i dau banii. Doamna mi-a mulțumit mult și drept răsplată mi-a dat 10 lei. Nu i-a venit să creadă, spunând că dacă ar fi toți oamenii așa… Mi-a povestit că lucrează în străinătate, că vine rar pe acasă și pe acolo este foarte greu să-ți câștigi traiul. Mi-e milă când mă gândesc la oamenii care muncesc din greu, mai ales în altă țară. Vom vedea ce viitor ne așteaptă și pe noi, tinerii”, ne-a povestit Iulian.

Felicitări, Iulian!